Victor Ponta – joi în vizită la Jucu, vineri, conferinţă de presă

Preşedintele PSD, copreşedintele USL,  Victor Ponta, a efectuat joi şi vineri o serie de acţiuni politice în judeţul Cluj. 

Joi, 06.10.2011, liderul PSD s-a solidarizat cu nemulţumirile disponibilizaţilor Nokia asigurându-i de sprijinul său şi de atenţia pe care USL a acordă nevoii de atragere de investitori străini pentru a crea locuri de muncă.

„Nokia nu şi-a închis pur şi simplu fabrica, ci a mutat-o din România, iar acest lucru înseamnă că noi, aici în România, nu facem ceea ce trebuie pentru ca aceste firme să rămână în ţară” a declarat Presedintele Partidului Social Democrat.

Vineri, 07.10.2011, alături de Victor Ponta, lideri ai opoziţiei precum, Marius Nicoară şi Ioan Rus au comentat dezastrul provocat de plecarea Nokia.

„Vom avea candidatul care are şansele cele mai mari să câştige. E o bătălie extrem de grea aici în Capitala Transilvaniei. Sunt optimist moderat în ceea cese poate face. Vom avea alegeri şi într-un colegiu în care fostul deputat a decedat , dar cred că semnalul de unitate între PNL şi PSD de aici de la Cluj se va duce în întreaga Transilvanie” a declarat Victor Ponta.

„Acest comportament de prădător industrial al Nokia va fi, la finalul zilei, una dintre cele mai mari ţepe pe care le-a luat statul român vreodată”, a declarat Ioan Rus.

 

Lasă un răspuns