USL Cluj cere revocarea prefectului Florin Stamatian

USL Cluj a luat act de faptul că prefectul Florin Stamatian, înalt funcţionar public, a încălcat prevederile Legii 340/2004 privind instituţia prefectului şi a încălcat principiul imparţialităţii, participând la o şedinţă a PD Cluj.

Presa locală a relatat faptul că, vineri, 6 aprilie  2012, domnul Florin Stamatian, prefect al judeţului Cluj,  nu doar şi-a parcat maşina în curtea în care funcţionează  PD Cluj, dar a şi urcat la etaj, acolo unde acest partid îşi are sediul. În dispreţul legii, domnul prefect a ignorat art 17 din legea menţionată, respectiv faptul că “membrii Corpului prefecților, respectiv ai Corpului subprefecților sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și societate, precum și de la participarea la acțiuni politice”. Domnia sa pare să fi uitat şi prevederile art 11, al (1) litera b, care prevede faptul că încălcarea art. 17 duce la încetarea de drept a funcţiei de prefect.

În acest context, USL Cluj îi solicită domnului Gabriel Berca, ministrul administraţiei şi internelor, să ia act de implicarea în politică a  prefectului judeţului Cluj şi să dispună revocarea acestuia din funcţie  pentru încălcarea Legii 340/2004, art. 17. În caz contrar, USL Cluj îşi rezervă dreptul de a contesta în justiţie toate actele emise de Instituţia prefectului judeţului Cluj, în special cele legate de organizarea alegerilor locale din 10 iunie 2012.

 

Biroul de Presa USL Cluj

8 aprilie 2012

Lasă un răspuns