Strada Oasului finalizata la presiunea cetatenilor si a opozitiei locale.

Un obiectiv pentru care Organizatia Municipala a PSD Cluj-Napoca si apoi consilierii locali ai USL au dus grele batalii in consiliul local cu administratia PDL, respectiv cu executivul acesteia, incepand cu mijlocul anului 2010 si apoi de la momentul aprobarii bugetului local pentru anul 2012 a fost indeplinit. Este vorba despre modernizarea strazii Oasului din municipiul Cluj-Napoca.

In 2011 cand impreuna cu cetatenii din zona am prezentat opiniei publice situatia din teren, primarul PD-L de la acea vreme a organizat in paralel cu aroganta-i cunoscuta o alta conferinta de presa in care prezenta niste trotuare dintre blocuri ca pe un imens succes PD-L.

Aceasta strada plimbata ani de zile de catre administratia portocalie intre Ministerul Dezvoltarii si Primaria Cluj-Napoca, doar pentru a induce in eroare locuitorii din zona si pentru a masca lipsa de interes real  a pedelistilor pentru  modernizarea efectiva, a fost subiectul asupra caruia noi consilierii USL ne-am aplecat pe tot parcursul anului 2012, insotiti fiind in acest demers de administratia locala a comunei Chinteni, are in sfarsit parte de inaugurare.

„Este fericita inaugurarea pentru clujenii care locuiesc pe aceasta strada. Este la fel de fericita inaugurarea si pentru noi aceia care am intrat in conflicte deschise cu primarul Emil Boc pentru continuarea lucrarilor la modernizarea strazii Oasului. Trist pentru toti este insa faptul ca la momentul finalizarii lucrarilor, oameni precum Emil Boc, care in urma cu cateva luni retragea utilajele de pe strada Oasului, enervat de efortul financiar si de amploarea lucrarilor, intr-un nou exces de populism, merge la inaugurare la brat cu tanarul si nelinistitul candidat Adrian Gurzau sa culeaga aplauze locale, sa guste painea si sarea bucuriei localnicilor si sa dea pe gat paharul de tuica electoral. Gestul gruparii rebele a PDL pe strada Oasului ne demonstreaza inca o data ca purificarea adevarata in politica va fi posibila numai dupa arderea populismului ieftin pe care l-au cultivat local  si national ani de zile acesti oameni care nu inteleg nimic din felul in care se gestioneaza proiectele comunitare si cele nationale” a declarat dl. Mircea Jorj, presedintele organizatiei locale a PSD Cluj-Napoca.

Biroul de Presă

USL Cluj

Lasă un răspuns