Responsabilitatea, un motor de creștere a absorbţiei fondurilor europene

Aurelia Cristea, declarație politică – Responsabilitatea, un motor de creștere a  absorbţiei fondurilor europene

Stimați colegi,

La 1 ianuarie 2013 România a sărbătorit șase ani de la aderarea la Uniunea Europeană. După mai bine de jumătate de deceniu petrecut în structurile europene, poate că a sosit timpul să analizăm cum au decurs acești ani europeni ai României și care este direcția spre care ne-am îndreptat. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, țara noastră a înregistrat cea mai slabă absorbţie a fondurilor în intervalul 2007-2013, situându-se la ora actuală la o rată a absorbţiei de aproape 12%, clasându-se astfel pe ultimul loc.

Chiar și președintele Traian Băsescu s-a declarat de nenumărate ori nemulțumit de gradul scăzut de absorbție al fondurilor europene – acesta recunoscând recent printr-o declarație că „a avut greutăţi enorme în a convinge că putem cheltui mai mult”. Dar oare cine a coordonat din umbră guvernele ultimilor ani și cui i se datorează acest eșec politic și managerial? Traian Băsescu și Guvernele PDL nu au fost interesați cu adevărat de demararea unor proiecte reale pe fonduri europene care să aducă în România fluxuri financiare nerambursabile. În schimb, miniștrii PDL au derulat nenumărate proiecte generatoare de costuri, nu de plus-valoare, cu finanțare de la bugetul de stat. S-o fi datorând această realitate faptului că este mai ușor ca din fondurile bugetare să poți întreține o clientelă politică? Sau a fost mai simplu să ne amanetăm viitorul?

Accesarea fondurilor europene destinate țării noastre pentru perioada 2007-2013,  pentru cele șapte programe operaționale (Transport, Mediu, Regional, Dezvoltarea Resurselor Umane, Creșterea Competitivității Economice, Dezvoltarea Capacității Administrative și Asistență Tehnică) consemnează, din păcate, un eșec inedit în Uniunea Europeană.

Concluzia monitorizării Comisiei Europene este una sumbră: „sistemul de management şi control a funcţionat necorespunzător”.

Măsurile pe care le-a propus cabinetul Ponta au vizat tocmai îmbunătăţirea sistemului de verificare a achiziţiilor publice derulate în proiectele finanţate din instrumentele structurale în 2012. A fost creat cadrul legislativ, instituţional şi procedural pentru funcţionarea mecanismului de verificare a procedurilor de achiziţii publice, astfel încât să se realizeze condiţiile necesare pentru prevenirea pre-suspendării programelor operaţionale şi evitarea pe viitor a altor blocaje în implementarea programelor.

La sfârșitul anului trecut, ca urmare a acceptării de către Guvernul României a unor corecţii financiare forfetare propuse de Comisia Europeană pentru acele programe la care s-au înregistrat deficienţe în verificarea procedurilor de achiziţie publică, s-a evitat dezangajarea unor fonduri din alocarea 2007-2013 pentru România. 

USL a reușit deblocarea fondurilor blocate de dilentantismul PDL și de managementul prost pe care guvernele numite de însuși Băsescu le-au lăsat moștenire românilor.

Președintele a plecat la Bruxelles cu 48 miliarde euro și a venit înapoi cu 39 miliarde euro, aceasta fiind realitatea dură a unei excursii extrem de costisitoare pentru români.

Vreau să vă reamintesc că optimismul nejustificat al Președintelui Băsescu, acesta asumându-și „mini-succesele” dineului european, este unul fals, toate demersurile fiind negociate și acceptate încă de anul trecut! Rata de cofinanțare de 85%, prefinanțarea de 4% și regula n+3 erau obținute de oficialii executivului încă din toamnă.

Depinde de noi toți cum vom înțelege să croim României o poziție cu adevărat respectată în Uniunea Europeană. Un pas foarte important este mărirea absorbției fondurilor europene, iar USL va folosi acest motor pentru realizarea unei creșteri economice sustenabile! Dar trebuie să înțelegem că nimic nu se poate realiza fără muncă, pregătire temeinică și respect pentru cei din jur. Suntem deschiși dezbaterii și criticilor, și nu avem pretenția că „le știm pe toate”, așa cum au avut-o alții înaintea noastră. Într-o democrație veritabilă, opoziția parlamentară are un rol extrem de important atunci când proiectează, când oferă alternative viabile și nu când utilizează limba de lemn. Cu atât mai mult cu cât unii poartă stigmatul unui eșec imens. Stimați colegi din opoziție, vă recomand cu caldură  să părăsiți oftatul ursuz și claxonarea abuzivă în favoarea echilibrului judecăţii și a puterii inteligenţei de-a imagina soluţii.

Bugetul Uniunii Europene face apel la ceea ce unii lideri din străinătate au numit “responsabilitate europeană”. Iar bugetul pe care l-am adoptat săptămâna trecută în Parlament pentru România reprezintă astfel o continuare a ideii europene. Este nevoie de echilibru, de disciplină și de stoparea risipei, de investiții care aduc plus-valoare, iar toate acestea ne vor permite să demarăm către o “responsabilitate românească”. A cam sosit timpul!

Vă mulțumesc!

Leave a Reply