Programul pe Agricultură al USL, dezbătut la PSD Turda

Social-democraţii turdeni şi-au continuat proiectul de dezbatere publică a programelor USL, ieri venind rândul Programului pe Agricultură, care a fost discutat cu specialişti prezenţi la întâlnirea de la sediul PSD Turda.

„Agricultura este prioritatea numărul 1 a Uniunii Social Liberale, deoarece a ajuns într-o situaţie foarte grea”, a spus preşedintele PSD Turda, Cristian Matei, făcând referire la fărâmiţarea terenurilor agricole, evaziunea fiscală din domeniu şi slaba absorbţie a fondurilor europene destinate acestui sector.

Cei prezenţi au discutat măsurile propuse de USL, pornind de la necesităţile actuale ale agriculturii româneşti, un sector cu un potenţial de dezvoltare uriaş, dar insuficient exploatat, opinia social-democraţilor fiind că acdeastă situaţie se datorează şi politicilor proaste ale actualului Guvern în acest domeniu.

 

Lasă un răspuns