Opinie, Cornel Itu: „Unde era Uncle Sam când ne călca în picioare Mama Rusie?”

Drumul României este trasat în cadrul Uniunii Europene de şapte ani, ţara noastră fiind deopotrivă, de zece ani, unul dintre membri NATO. Progresele făcute în 2013, de România, sub Guvernul Ponta, ne aliniază, cred, definitiv, în rândul statelor care respectă principiile comunităţii europene, în ciuda propagandei antinaţionale făcută de fidelii lui Traian Băsescu, un om disperat de pierderea puterii şi de fărâmiţarea partidului din care îşi trage seva, în contextul anului electoral ce se configurează.

Pentru că sunt adeptul faptelor concrete, al cifrelor în locul vorbăriei, voi puncta câteva aspecte:

În anul ce tocmai a trecut, am reuşit să generăm creştere economică. Astfel, ne-am clasat pe locul doi în UE în privinţa creşterii producţiei industriale, pe locul întâi la creşterea producţiei auto, am înregistrat cea mai mare creştere la producţia de grâu în România ultimilor opt ani şi pe primul loc în Europa la producţia de floarea-soarelui. Saltul făcut în agricultură se datorează şi capacităţii de a debloca subvenţiile pentru cei care muncesc pământurile. Tot în 2013 am reuşit să îndreptăm greşelile făcute de Guvernul Boc faţă de pensionari, medici şi profesori, iar salariul minim a crescut la 800 de lei. Un alt argument incontestabil este rata absorbţiei fondurilor europene, care s-a triplat într-un singur an, de la 7,4% la peste 25%. Având toate aceste date în faţă nu cred că România este o ţară bananieră în care un subsecretar de stat, fie el şi al SUA, vine să-l ia de guler pe premier cu privire la respectarea statului de drept.

Parlamentul, ca instituţie, este garantul democraţiei în întreaga lume civilizată, şi cred că are acest rol şi în România, prin votul pe care l-au dat cetăţenii acestei ţări pentru fiecare deputat şi senator în parte. Nu cred că se poate discuta despre un raport de subordonare între Parlamentul României şi vreun stat străin, fie şi marea putere SUA. Totodată, îmi pun o întrebare, cred eu, legitimă: dacă SUA nu şi-a trimis emisarul la Budapesta pentru a-l chestiona pe premierul maghiar cu privire la planurile colonialiste ale statului Ungar cu privire la Transilvania, exprimate public, ce motiv ar avea aceeaşi super putere să verifice deciziile Parlamentului României, puterea legislativă, prin excelenţă, a statului român? Închei (cu întreaga consideraţie pentru politica NATO în care este angrenată România în prezent) întrebându-mă şi întrebându-vă: unde erau americanii când ne călca Rusia în al Doilea Război Mondial, şi după aceea, ani la rând, până în 1958? În aşteptarea zadarnică a americanilor au murit zeci de mii de români în ceea ce s-a numit coşmarul sovietic. Atunci nu a interesat pe nimeni.

Lasă un răspuns