Guvernul României a alocat peste 36 milioane lei judetului Cluj

big_dsc_5443În urma ultimei rectificări bugetare, Guvernul României a alocat peste 36 milioane lei județului Cluj.

Astfel, pentru echilibrarea bugetelor locale, a fost acordată suma de 18,165 milioane lei, din care:
·        4,9 milioane lei vor intra în bugetul Consiliului Județean Cluj pentru  susținerea proiectelor instituției.
·        2,6 milioane lei sunt alocate cofinanțării proiectelor de infrastructură;
·        1,8 milioane lei vor fi alocate primăriilor județului Cluj, fondurile provenind din gradul de colectare a impozitelor și taxelor locale;
·        8,8  milioane lei sunt destinate echilibrării bugetelor locale pentru primariile județului Cluj;

De asemenea, s-au alocat 17 milioane lei pentru plata salariilor din învățământul preuniversitar, tăiate abuziv de guvernul Boc și 1,63 milioane lei pentru plata asistenților personali.

„Ne bucurăm că a fost o rectificare pozitivă pentru județul Cluj și îmi exprim speranța că la nivel Consiliului Județean Cluj se va reuși cheltuirea banilor aferenți lucrărilor de infrastructură. Nu este normal să existe bani pentru proiectele de infrastructură și să nu fie cheltuiți” a declarat dl. Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

sursă foto: http://gov.ro/

Lasă un răspuns