Emil Boc și PNL refuză dezbaterea publică cu privire la situația stadionului Cluj Arena!

Obișnuiți să administreze Cluj-Napoca prin decizii unilaterale, fără dezbatere publică, luate în birourile politice ale PNL Cluj, Emil Boc și consilierii liberali au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a terenului în suprafață în suprafață de 55055 mp, și a imobilului Cluj Arena, din proprietatea județului Cluj, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, fără să consulte opinia publică.

„Lipsa anexelor de la fundamentarea proiectului este inadmisibilă în această situație. Susținem creșterea patrimoniului municipiului Cluj-Napoca dar considerăm că trebuie să cunoaștem implicarea financiară a acestei tranzacții” a declarat dl. Dan Morar, liderul de grup al consilierilor social-democrați.

„Emil Boc și Alin Tișe fac un ping-pong de responsabilitate în privința situației stadionului Cluj Arena. Un astfel de proiect trebuie dezbătut public!

Le reamintim liderilor PNL, Emil Boc și Alin Tișe că  datoriile acumulate de Cluj Arena,  de peste 15 milioane de lei şi alte pierderi milioane de lei nu pot fi șterse cu buretele. Dumnealor au condus Consiliul Județean Cluj, directorul SC Cluj Arena SA este tot un membru PNL, prin urmare le solicităm să numai ia alte decizii fără consultarea opiniei publice și a consilierilor județeni” a declarat Horia Nasra, președintele interimar al PSD Cluj.

Lasă un răspuns