Discurs susţinut de Victor Ponta, premierul României şi preşedintele PSD, la Parlament – 5 februarie

Domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, aş dori, într-o perioadă cât mai scurtă posibil, să prezint câteva dintre ideile principale ale proiectului de buget prezentat Parlamentului, urmând ca ministrul Finanţelor, ministrul Bugetului să fie prezenţi la absolut toate dezbaterile şi să susţină alături de miniştrii de resort construcţia bugetară, aşa cum a fost imaginată de către Guvernul pe care-l conduc.

Aş vrea, însă, să spun de la început că am intenţionat şi ne dorim să şi reuşim să facem câteva schimbări fundamentale în modul de întocmire şi de prezentare a proiectului de buget către dumneavoastră, Parlamentul României, singura instituţie abilitată în mod constituţional de a dezbate şi de a aproba acest document esenţial pentru societate, şi anume bugetul anual, câteva schimbări de fond şi de formă, la fel de importante.

În primul şi în primul rând, am ţinut să prezentăm către dumneavoastră, dar şi către întreaga societate, starea, situaţia reală din punct de vedere bugetar a României, practic a banului public, datoriile pe care actualul Guvern trebuie să le plătească, principalele confruntări, modul în care banii publici strânşi prin taxe, impozite, de la cetăţenii României urmează să fie cheltuiţi în perioada următoare. A fost nu doar un exerciţiu de comunicare, ci un exerciţiu de îndeplinire a unor îndatoriri fundamentale de către Guvern, un exerciţiu pe care îmi doresc ca toate viitoarele guverne să-l considere o normalitate, ca un mod de a accentua responsabilitatea şi legătura directă între cei care administrează în mod temporar funcţiile publice şi cetăţenii care plătesc taxe şi impozite şi care beneficiază sau trebuie să beneficieze de aceste servicii publice absolut esenţiale într-o societate modernă.

În al doilea rând, am propus o prezentare a proiectului de buget către toate grupurile parlamentare. Vreau să mulţumesc, în primul rând, grupurilor reunite ale Uniunii Social Liberale şi grupului minorităţilor naţionale pentru discuţia avută şi pentru sprijinul anunţat, însă, în egală măsură, aş vrea să mulţumesc grupurilor parlamentare, grupului parlamentar UDMR şi grupului parlamentar PP-DD, pentru discuţiile extrem de utile şi de serioase pe care le-am avut alături de ministrul de Finanţe şi ministrul Bugetului la întâlnirile cu cele două grupuri aflate în opoziţie. Vreau să transmit în acest fel un mesaj, că opoziţia reprezentată în Parlament şi în România de către UDMR şi PP-DD este şi poate fi un partener pentru majoritatea parlamentară în discuţiile care privesc prezentul şi viitorul acestei ţări. Cred că este un lucru important ca orice majoritate, oricât de consistentă este acum sau oricât de fragilă era în urmă cu un an, are obligaţia de a trata cu respect opoziţia şi de a învăţa tocmai din lecţiile dureroase ale anilor trecuţi, atunci când simpla majoritate era considerată suficientă pentru a impune un punct de vedere. Este un mod de lucru pe care intenţionez să-l continuu atâta timp cât voi fi prim-ministru, dar care îmi doresc să rămână ca o regulă de respect şi de colaborare între putere şi opoziţie. Vreau să precizez că aceeaşi solicitare am adresat-o grupului PDL, dar dânşii, fiind angrenaţi probabil în alegerile locale de duminică – şi îi felicit pentru rezultate! – nu au a avut timp să se întâlnească cu mine şi cu cei doi miniştri. Însă, ideea de bază, aceea de a avea, repet, o deschidere şi o prezentare corectă a gândirii privind bugetul, era absolut necesară.

Vreau, de asemenea, să vă mulţumesc tuturor membrilor Parlamentului care aţi înţeles, în această perioadă dificilă, că nu putea fi vorba şi nu putea fi recepţionat un mesaj pozitiv decât în măsura în care chiar membrii Parlamentului au fost de acord cu prezentarea şi includerea în bugetul de stat a unui buget al celor două Camere care să ţină cont de realităţile actuale, să nu depăşească alocările pentru anul 2012. Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi acceptat şi aţi votat aceste constrângeri bugetare. Cred că este un semnal extrem de important pe care trebuie să-l adresăm societăţii: atunci când se pune problema de a tăia fonduri publice, primii de la care trebuie să fie tăiate aceste fonduri suntem tocmai noi – parlamentarii, guvern central –, nu cei care au suferit foarte mult în anii trecuţi, pensionari, profesori, medici, poliţişti. E o schimbare fundamentală de mentalitate şi vreau să mulţumesc tuturor membrilor Parlamentului care au înţeles şi au sprijinit această schimbare.

Vreau, de asemenea, să precizez că în actualul buget, dincolo de foarte multe cifre şi de foarte multe dezbateri care e normal să aibă loc, câteva dintre lucrurile fundamentale pe care Uniunea Social Liberală le-a susţinut în opoziţie şi după preluarea guvernării în luna mai se regăsesc acum înscrise în textul pe care vi l-am propus şi aş vrea să reiterez doar patru dintre acestea.

În primul rând, o stabilitate fiscală, cota unică de 16%. Nu am ascuns niciodată şi nu voi ascunde nici în continuare faptul că, fiind social-democrat, cred în impozitarea diferenţiată, însă înţelegerea politică pe care s-a bazat formarea Uniunii Social Liberale şi promisiunea fermă făcută de noi în campania electorală privind păstrarea cotei unice se reliefează în acest buget şi îmi doresc ca mesajul pentru zona investiţională, pentru mediul de afaceri să compenseze ceea ce, repet, poate din punctul de vedere al unui social-democrat este mai puţin binevenit în ceea ce priveşte zona socială. Am menţinut cota unică şi o vom menţine în continuare. Ceea ce ne dorim prin actualul proiect de buget este să avem o colectare mai bună şi să găsim alte resurse bugetare care să acopere necesităţile absolut legitime privind dezvoltarea şi finanţarea unor sectoare esenţiale, cum este cel al sănătăţii sau cel al educaţiei.

Referitor însă la zona de promisiuni pe care le îndeplinim prin actualul proiect de buget, am promis revenirea salariilor în zona bugetară – şi aici o spun de fiecare dată, când vorbesc de zona bugetară vorbesc de medici, de profesori, de poliţişti, de pompieri, nu doar de funcţionari publici – la ceea ce în 2010 a fost tăiat în nişte condiţii pe care, evident, ni le amintim cu toţii. În actualul proiect de buget aceste sume sunt prevăzute şi o să vă rog să le votaţi pentru a le putea menţine în perioada imediat următoare.

La fel, indexarea pensiilor. A fost o promisiune neonorată, evident, în 2011 şi 2012. Era momentul în care o nouă putere legitimată de votul popular să respecte această promisiune, şi creşterea pensiilor, indexarea cu 4%, este prevăzută în actualul buget.

A fost, în mod sigur – şi miniştrii de resort vor prezenta date concrete, dincolo de dezbaterile politice care nu întotdeauna ţin de cifre –, a fost o discuţie extrem de importantă despre zona de investiţii. Veţi regăsi în bugetul actual o sumă alocată pentru investiţii, superioară anilor anteriori, însă cu o altă filosofie pe care o consider mult mai corectă, şi anume accentul nu către finanţările strict de la bugetul de stat, finanţări care în perioada 2010-2012 s-au dovedit a fi finanţări şi proiecte strict clientelare, proiecte de interes politic care nu au produs pentru societate nimic din ceea ce ar trebui să producă investiţiile, şi orientarea şi încurajarea către acele proiecte finanţate, în primul şi în primul rând, în programe europene, şi în al doilea rând, din fonduri rambursabile pentru care există însă un audit şi o perspectivă de multiplicare a modului de investire a banilor publici.

De asemenea, în bugetul din acest an vom plăti datorii care sunt ale statului român, bani angajaţi şi cheltuiţi în perioada 2009-2011. Este datoria României de a-şi onora aceste obligaţii, fără, însă, a mă simţi în niciun fel restricţionat să afirm de fiecare dată că acei bani ar fi putut fi folosiţi pentru interesul României şi nu pentru un interes politic.

Proiectul de buget pe care vi-l prezentăm astăzi şi pe care vi l-am prezentat în comisii este un proiect discutat, negociat şi agreat cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. 2012 este primul an, după 2007, când România, practic, s-a încadrat în norma europeană de deficit sub 3%. Anul 2013 va reprezenta o consolidare în acest sens. Practic, ne împrumutăm mai puţin decât anii trecuţi, ne împrumutăm cu costuri cât mai mici şi vreau să mulţumesc celor doi miniştri, ministrul de Finanţe, ministrul Bugetului, pentru păstrarea semnalului de stabilitate şi de seriozitate pentru pieţele internaţionale şi, în acelaşi timp, o mare parte din sumele pe care băncile le împrumutau statului rămân la bănci pentru mediul privat, asigurând o finanţare mai uşoară pentru cei care au nevoie de această finanţare.

Aş vrea să mai spun doar în câteva cuvinte, că 2013 este anul în care nu doar prin măsuri bugetare şi fiscale, ci printr-un efort comun, putem, într-adevăr, să consolidăm statutul de ţară stabilă, de ţară în care investiţiile private şi pieţele financiare private au încredere, este anul în care alături de dumneavoastră, de o majoritate care sprijină Guvernul, şi de o opoziţie, care chiar şi atunci când critică, înţelege necesităţile şi constrângerile naţionale, putem într-adevăr să îndreptăm România în direcţia bună, să consfinţim o schimbare fundamentală, nu doar de mentalitate sau de putere politică, ci mai ales de speranţă pentru viitorul societăţii noastre.

Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care l-aţi acordat în comisiile de specialitate. Vă rog să puneţi în aceste dezbateri în plen toate întrebările, să ridicaţi toate acele probleme pe care le consideraţi posibil de a fi rezolvate în actualul text de buget. Vreau să mulţumesc tuturor acelor parlamentari care au înţeles că amendamente la bugetul de stat pot fi făcute dacă există şi o bază pentru acestea. Nu cred că bugetul întocmit de Guvern este perfect. Cred că este perfectibil, cred că poate fi îmbunătăţit prin contribuţia dumneavoastră, dar cred că mesajul de stabilitate şi de seriozitate pe care cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului l-au dat la momentul dezbaterii în comisii, va continua şi în perioada dezbaterilor în plen.

Vă mulţumesc pentru sprijin şi îmi doresc să avem cât mai repede un buget aprobat de Parlament, promulgat de preşedintele ţării, pe baza căruia să putem să lucrăm în cursul anului 2013. Vă mulţumesc încă o dată pentru sprijin şi vom aici pentru a răspunde la toate solicitările legitime ale dumneavoastră!

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd

05.02.2013

 

Lasă un răspuns