Cornel Itu – Scrisoare deschisă Domnului Ministru Teodor Baconschi

Scrisoare deschisă Domnului Ministru Teodor Baconschi

Domnule ministru,

 

În data de 25 ianuarie 2011, ați trimis tuturor parlamentarilor, printre care mă număr și eu, o scrisoare  din conținutul căreia citez : ”  economia României are nevoie vitală de investiții străine directe și de acțiuni de stimulare economică pentru a depăși mai rapid momentul de criză și recesiunea ultimilor ani „. În aceeași scrisoare îmi solicitați colaborarea ” pentru a dezvolta o relație de parteneriat cât mai productivă între comunitățile locale, mediul privat și instituțiile centrale „.

Am tratat cu considerația cuvenită disponibilitatea exprimată a Domniei Voastre, și plin de speranță și cu toată seriozitatea am răspuns pozitiv, la modul concret, prezentându-vă pe larg situația exactă a fabricii de celuloză și hârtie S.C. Someș S.A. Dej. De altfel, situația nu vă era străină, de aceea am considerat necesar să cer cu insistență sprijinul Dumneavoastră, a Ministerului pe care îl conduceți și implicit al Guvernului României, oferindu-mi întreaga solicitudine, capacitate și energie pentru atragerea investițiilor chineze interesate, respectiv, firma AVIC International.

La data corespondenței dintre noi, discuțiile româno-chineze legate de posibului parteneriat ajunseseră în stadiul în care între S.C.Someș S.A. Dej și firma chinezească AVIC International se semnase un Memorandum, înțelegere care prevedea investiții masive, cu urmări deosebite în plan economic și social. Cu această ocazie, în perioada 13 – 21 octombrie 2010, am făcut parte din delegația care a plecat în China în vederea semnării acestui Memorandum. Participarea mea s-a datorat faptului că timp de 20 de ani am lucrat în această întreprindere ca specialist, iar în prezent în calitate de deputat sunt deosebit de interesat în dezvoltarea colegiului pe care îl reprezint.

În această situație potrivit propunerii Dumneavoastră din 25 ianuarie 2011, v-am solicitat o întâlnire directă, în care să discutăm detailat pașii următori în vederea semnării contractului final.

Spre surprinderea și regretul meu, al tuturor celor implicați în această vitală întreprindere la nivel național chiar, totul a fost lăsat baltă, din lipsa totală de susținere și implicare din partea ministerului ce cu „onoare conduceți „.

Cred că e ușor să vă imaginați reacția oamenilor care au muncit în direcția realizării acestui mare obiectiv economic, precum și a celor care au crezut și au sperat că vor beneficia de rezultatele revigorării activității economice atât de importantă într-o perioadă marcată de criza economică prin care trecem.

De la înălțimea funcției pe care o dețineți vă puteți permite o indiferență olimpiană, o detașare de problemele concrete ale existenței, dar pentru cei mulți, oamenii de rând, problema are cu totul alte dimensiuni. Este o problemă vitală, una dintre multe altele pe care guvernanții au promis că le rezolvă și pe care în spiritul tradiției ultimilor 4 ani, rămân în stadiu de promisiuni. Ba mai mult, încă nu am primit nici măcar un răspuns la scrisoarea pe care v-am adresat-o în data de 21 martie 2011.

Așadar din partea Ministerului de Externe al României nici un sprijin, tăcere totală. Degeaba presă, degeaba scrisori,  n-avem nici minister și de 9 luni nici ambasador în China, țară curtată ca forță economică mondială. Comici suntem, dar suntem din păcate și jalnici.

În calitate de deputat am primit o scrisoare de invintație guvernamentală din China, de participare la activitatea de instruire a liderilor economici, cu  tema actuală privitoare la transferul internațional de industrie și tehnologie în noua etapă a restructurării globale, în perioada 04.09 – 06.09.2011. După cum se vede,  China are deschidere și interes față de România, în vreme ce noi, dăm dovadă de lipsa celui mai elementar simț patriotic, lucrăm împotriva interesului național.

Vă întreb Domnule Ministru dacă ne putem permite să refuzăm oferte de investiții străine, mai ales provenite din China ? Totodată vă aduc la cunoștință că voi cere o anchetă parlamentară care să cerceteze cauzele pentru care de 9 luni, România nu are ambasador în China.

În încheiere, Domnule Ministru, îngăduiți-mi ca în condițiile respectului desăvârșit pentru instituția în fruntea căreia vă situați, să vă reamintesc că principala dumneavoastră atribuție o constituie dezvoltarea continuă a relațiilor diplomatice cu toate țările, afirmarea continuă a rolului României în lume, mai multă diplomație și mai puțină politică. În nici un caz în atribuțiile unui ministru de externe nu intră promovarea votului prin corespondență, promovarea clientelei politice în diverse funcții, cultivarea curtoaziei, întrucât Ministerul de Externe nu trebuie confundat cu o școală de dans și bune maniere.

Cu respect,

Cornel Itu

Lasă un răspuns