Cornel Itu: „Prietenii iredentiști ai lui Traian Băsescu”

În ultimele veri, parcă a intrat în obișnuința opiniei publice românești să reacționeze la provocările iredentiste ale diferitelor oficialități maghiare, venite aici în diferite tabere organizate după scopuri ce nu au nimic de-a face cu interesele României.

Ce s-a întâmplat acum le întrece pe toate, extremiști de la Budapesta vorbesc deschis despre autonomia secuilor, despre reevaluarea tratatului de la Trianon.

Vona Gabor, lider Jobbik, partid ce susține guvernul Ungariei, nu s-a dat în lături să spună la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România. Vona a mai declarat: „Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice și de inițiativele civice, are obligația să încerce să dea glas acestei cerințe în fața forurilor internaționale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României și Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putință ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede”

Cum de își permit liderii Jobbik declarații de acest tip? E simplu, și asta trebuie să priceapă românii. Fiindcă au fost încurajați de Traian Băsescu, de prietenia președintelui cu premierul ungar Viktor Orban și cu Laszlo Tokes, ultimul susținut de la Cotroceni la alegerile europarlamentare ca să se diminueze influența UDMR. Uite cum jocurile mărunte, iresponsabile ale unui politician și prieteniile lui dubioase au pus România într-o situație delicată. Și nu e prima oară!

Cornel Itu

deputat PSD

Lasă un răspuns