Cornel Itu: Înainte de-a fi europeni suntem români

Domnule Preşedinte,

                   Stimaţi colegi,

         O provocare majoră ne stă în față în perioada următoare. Liberalizarea vânzării terenurilor agricole către străini, din 1 ianuarie 2014, prevăzută în tratatul de aderare la U.E. Chestiune care, dacă n-o s-o administrăm judicios, o să ne creeze enorme și insurmontabile probleme. Cu posibile atingeri la siguranța națională.

         În opinia mea, situația satelor românești ar fi dată peste cap de această măsură. Cu o absorbție slabă a fondurilor europene, insuficient modernizat, cu o populație îmbătrânită, mediul rural ar fi în pericol de a-și pierde identitatea. Datorită și prețurilor mici de pe piață, s-ar ajunge la situația cumpărării masive a pământurilor de către cetățenii altor state.

         Conjunctura mondială este foarte tulbure, predicțiile concurează imposibilul. Organismele internaționale au o problemă serioasă cu viitorul, inclusiv Uniunea Europeană, dar pământurile sunt o realitate palpabilă, o să fie în același loc și peste sute sau mii de ani, dacă n-o să intervină vreo catastrofă. Din această perspectivă trebuie privite lucrurile cu seriozitate. Nu este ceva ce interesează doar prezentul, incumbă responsabilitate și pentru urmașii noștri.

         Pe fondul suprapopulării planetei, deținerea terenurilor agricole și a rezervelor de apă începe să devină un aspect vital al supraviețuirii. Vă invit să vă imaginați singuri implicațiile probabile.

         Prin această declarație, vreau să atrag atenția opiniei publice și colegilor politicieni că avem de luat o decizie politică fundamentală, cum puține altele. Bulgarii au decis amânarea vânzării terenurilor către străini până în 2020.  De ce să nu urmăm exemplul lor, punându-ne temporar la adăpost de eventuale situații nefericite? Strică o centură de siguranță pe un drum necunoscut?

         În vremuri incerte, putem să renunțăm la o certitudine fără de tăgadă, pământul, doar pentru că așa s-a scris odată pe o hârtie ștampilată? Cred că nu. Înainte de-a fi europeni suntem români, consider parafrazând un personaj politic din România secolului trecut.

28.10.2013

Cornel Itu,

Deputat PSD Colegiul nr.6

Circumscripţia 13 – Cluj

Lasă un răspuns