Declaraţie politică
Temă : De la egalitate prin discriminare pozitivă la drepturi excedentare
Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
Legea privind Statutul minoritătilor din România respinsă de Senat, se află în prezent în dezbaterea Camerei Deputatilor, Cameră decizională.
Este asadar e rândul nostru să supunem unei analize temeinice o lege cu un rol atât de important în politica internă si externă a tării.
Dacă prin Art. 7 alin.(1), statul încurajează spiritul de tolerantă si dialogul intercultural prin măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, a întelegerii si cooperării dintre toti cetătenii indiferent de identitatea etnică , culturală, lingvistică ori religioasă, si în continuare, prin Art.8 alin.(1) încriminează discriminarea pe criteriul apartenentei la o comunitate natională, imediat, prin alin.(2), consideră firesc că unele persoane sau grupuri de persoane pot beneficia de protectie, adică de discriminare pozitivă.
Concret, mă refer la prevederile Art. 19 alin.(1) care stipulează că, în sistemul preuniversitar de stat pot functiona unităti scolare în limba maternă, sub efectivul legal de elevi prevăzut de lege, dacă în localitatea respectivă nu functionează o altă unitate de acelasi nivel, care să asigure învătământul în limba maternă. Acest fapt este un privilegiu al minoritătilor, la care nu au dreptul copiii apartinând populatiei majoritare. Legiuitorul a uitat pasămite că minoritari sau majoritari, suntem cu totii cetăteni români ai aceleasi tări, România.
Un alt efect discriminatoriu al legii, supuse dezbaterii, este atribuirea dreptului de supraviză cu privire la înfiintarea si desfiintarea institutiilor de învătământ de stat cu predare în limba maternă, precum si numirea sau schimbarea conducerilor unitătilor de învătământ de stat numai cu acordul Consiliului National al Autonomiei Culturale al minoritătilor nationale în cauză. Care este în acest caz raportul între Ministerul Educatiei si Consiliul National al Minoritătilor?
Conceptul de discriminare pozitivă a fost respins, după cum bine stiti de majoritatea statelor, deoarece reprezintă o încălcare a principiului ne-discriminării prin instituirea unei categorii privilegiate de persoane ce beneficiază de drepturi speciale.
Cu toate acestea, unii reprezentanti ai minoritătilor nationale, sustin cu încrâncenare acordarea de privilegii sub masca atasamentului fată de minoritatea pe care o reprezintă. Oare câti dintre membrii minoritătilor gândesc la fel cu acestia? În fond, români, maghiari, germani, lipoveni, romi sau turci, cu totii împărtăsim aceeasi soartă si asteptăm de la Parlament si de la Guvernul tării solutii echitabile de rezolvare a tuturor problemelor de ordin material, economic, cultural si spiritual.
Să nu-i dezamăgim, să fim corecti, fără gânduri ascunse, animati de intentii bune si respect fată de toti cetătenii României.
Cornel Itu
Deputat PSD