Comunicat de presă – 14.12.2011 – PSD Cluj cere MAI demiterea șefului IPJ Cluj în urma scandalului din cazul Stoia

PSD Cluj îi cere dlui ministru al Administraţiei şi Internelor demiterea chestorului Ioan Păcurar, șeful IPJ Cluj pentru „plimbările și cafelele”  de care au beneficiat arestații preventiv Călin Stoia și Sorin Apostu.

Este inadmisibilă atitudinea şovăielnică și minciunile reprezentanţilor IPJ Cluj în cazurile deconspirate de presă în ultimele zile. Social democrații clujeni consideră că sunt necesare măsuri ferme şi imediate din partea unui minister  ce trebuie să ofere responsabilitate, siguranţă şi încredere societăţii. „Audienţa” edilului arestat Apostu şi „plimbările” dlui Stoia nu trebuie să treacă neobservate de „sporita” vigilenţă a dlui Igaş.

Dl Teodor Pop Puşcaş, chestor poliţie, general în rezervă și coordonator al departamentului „Apărare, siguranţă naţională, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului” din PSD Cluj cere o anchetă urgentă a activităţii IPJ Cluj de către ministrul MAI, Traian Igaş: „Degringolada din curtea IPJ Cluj nu face cinste acestei instituţii, determinând o imagine proastă asupra întregii activităţi a poliţiei clujene. Fiecare cetăţean este egal în faţa legii şi orice favoritism individual trebuie rapid cauterizat, cu atât mai mult cu cât astfel de nereguli vin din partea instituţiei Poliţiei. Promovarea neprofesioniștilor pe criterii subiective și din ce în ce mai acut pe criterii politice atentează grav la principiile unei deontologii profesionale și a bunelor practici, la respectarea procedurilor,  raportat atât la activitatea internă, cât și în ceea ce privește colaborarea între instituții. Menirea instituțiilor statului este să facă front comun în apărarea siguranței  cetățeanului  și nu aceea de a favoriza clanurile politice mafiote. Unde este respectul pentru profesia de polițest și față de autoritatea magistratului? ”

“Ioan Păcurar trebuie demis din fruntea IPJ Cluj pentru că nu ne mai permitem să planeze asupra Clujului și alte acuzații pe lânga cele aduse unor membrii din conducerea PDL Cluj. Îi atrag atenția dui Traian Igaș că lupta împotriva corupției de care vorbește președintele Băsescu nu se duce favorizând arestații preventiv ai PDL. Dacă dl ministru dorește ca instituția pe care o reprezintă să își păstreze onoarea, trebuie să îl demită pe Ioan Păcurar pentru tratamentul preferențial acordat celor doi acuzați din dosarul Apostu, acuzați aflați în custodia sa.”  a adăugat dna Aurelia Cristea, vicepreședinte PSD Cluj.

“PSD Cluj cere explicaţii IPJ Cluj şi solicită o anchetă internă privind modul de detenţie a arestaţilor, dar şi evetualele bonusuri acordate discreţionar şi în afara legii de către reprezentanţi ai statului român.” a declarat dl Remus Lăpușan, președinte PSD Cluj.

 

 

Biroul de presa PSD Cluj

14 dec 2011

 

Lasă un răspuns