PSD Cluj consideră că nu este cazul ca primul ministru, dl Emil Boc sau ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, dna Anca Boagiu să se laude peste tot că au reuşit negocierea cu Bechtel, în condiţiile în care dl Gheorghe Dobre, fost ministru al transporturilor aparţinând PDL a fost cel care a oprit lucările timp de 10 luni fără să reuşească o renegociere avantajoasă pentru statul român, aşa cum anunţa la acea vreme.
La finalul contractului cu Bechtel, compania va da statului român doar 30% din numărul de km prevăzuţi în contractul negociat în 2003 de către Guvernul Năstase. “Îi reamintim dlui Boc că pe tronsonul Gilău – Câmpia Turzii unde a venit să taie panglici la finalul anului trecut, costul plătit de România a fost de 25 milioane de euro pe km. Astăzi ne spune că Bechtel va lucra şi cu 7 milioane de euro pe km. Ne întrebăm de ce nu s-a putut şi până acum. Sau poate a fost un preţ pe care Guvernarea PDL – UDMR a hotărât că statul român poate şi trebuie să îl plătească. Autostrada ar fi trebuit să aibă 415 km, iar azi avem finalizaţi 52 km, iar din suma negociată de 2,2 miliarde de euro, noi vom plăti 1,85 miliarde de euro o treime din lucrări.” a declarat dl Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj.
Deocamdată nu ştim cine şi când va termina lucrările. “Reprezentanţii portocalii nu au înţeles că acest proiect este vital pentru Cluj şi pentru România. În loc să ne spună cum au reuşit să nu se mai facă, mai bine ne-ar spune cum vom face mai departe.” a mai adăugat dl Remus Lăpuşan.