Comunicat de presă – 01.10.2011 – Mafia PDL Cluj începe să se spargă

PSD Cluj consideră firească acţiunea DNA prin care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a fost reţinut, fiind învinuit de luare de mită. Reţinerea unui membru proeminent al PDL arată că instituţiile statului pot să-şi facă datoria, indiferent de culoarea politică. Este primul gest de normalitate din partea acestei structuri a statului după o lungă perioadă.

„Toată lumea vedea cum le cresc averile aleşilor locali în urma diverselor proiecte publice. În sfârşit se face un prim pas spre verificarea legalităţii contractelor atribuite firmelor de casă ale PDL. Sperăm ca acest exemplu să nu rămână singular, ci să fie urmat de multe altele, deoarece există destule afaceri dubioase desfăşurate de băieţii deştepţi portocalii în Cluj.”, a declarat Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj.

Liderul social-democraţilor clujeni solicită DNA să se sesizeze şi în privinţa altor tranzacţii suspicioase: „Presa a publicat numeroase materiale despre nereguli în lucrările publice şi licitaţiile derulate. Şi noi am semnalat mai multe situaţii anormale, la nivelul primăriei municipiului Cluj-Napoca. Aşteptăm, de asemenea, să fie verificate contractul şi lucrările pentru centura Vâlcele-Apahida, unde costurile au ajuns astronomice, o şosea cu două benzi fiind construită la preţ de autostradă, cu mari întârzieri.

În timp de populaţia este îndemnată „să strângă cureaua” şi să suporte cu stoicism măsurile abuzive de austeritate, pentru depăşirea crizei economice determinată de incompetenţa guvernanţilor, mafia PDL îşi vede conturile crescând peste noapte, tratând cu indiferenţă şi aroganţă cetăţenii. În viziunea PSD Cluj, aceasta situaţie anormală trebuie schimbată radical, iar administratorii banilor publici să fie cu adevărat în slujba românilor.

 

Lasă un răspuns