Aurelia Cristea invită electoratul să-şi precizeze opţiunea privind exploatarea aurului de la Roşia Montana

Deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea a demarat o consultare publică privind exploatarea aurului de la Roşia Montana. Procedura va dura 7 zile. Pe parcursul acestora, cetăţenii interesaţi îşi pot exprima sau transmite părerile privind proiectul de lege care reglementează unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România

„Am organizat această consultare publică pentru că eu consider că este un exerciţiu democratic normal şi necesar atunci când discutăm de proiecte importante, de care depinde viitorul copiilor noştri. E firesc pentru cetăţeni să îşi poată exprima opiniile în aceste cazuri, iar eu am datoria să ţin cont de opţiunile lor atunci când voi vota”, a declarat Aurelia Cristea.

Consultarea publică demarată vizează cetăţenii din colegiul uninominal 3 din Cluj-Napoca, în care a fost aleasă Aurelia Cristea, dar şi restul cetăţenilor interesaţi de votul privind proiectul de lege menţionat.

Cetăţenii interesaţi îşi pot exprima sau transmite opinia atât prin intermediul mediului electronic, cât şi faţă în faţă, la cabinetul parlamentar al deputatului Aurelia Cristea (Str. Detunata nr.1, Cluj-Napoca, Complex Mercur, Gherogheni, parter), dar şi la corturile amplasate în Cluj-Napoca, pe Bulevardul Eroilor, numărul 2 (pe trotuar), pe Bulevardul 21 Decembrie  (vis-à-vis de Piața Mărăști) şi la Piața Hermes (pe trotuar). Detalii privind consultarea public pot fi obţinute de pe site-ul deputatului PSD de Cluj Aurelia Cristea –  www.aureliacristea.ro.

În urma finalizării procedurii de consultare public, opiniile exprimate vor fi centralizate în cadrul unui raport ce va fi făcut public de către Aurelia Cristea.

Lasă un răspuns