Apel la solidaritate comunitară pentru proiectul “Cluj Capitală Culturală Europeană”

„Cluj Capitală Culturală Europeană” reprezintă cel mai ambiţios proiect comunitar-cultural al oraşului, după 1989. Întreaga energie şi capacitate intelectuală-financiară a urbei noastre trebuie să susţină acest proiect serios, ce poate contribui decisiv la dezvoltarea Clujului în următorii 10 ani.

Un Cluj deschis Europei, reprezintă o excelentă carte de vizită pentru Transilvania şi implicit pentru România.În Cluj-Napoca există o tradiţie seculară a unei bune organizări comunitare şi a unei diversităţi culturale, creatoare de valoare socială şi  economică.. Orasul nostru este de asemenea recunoscut ca un stindard al  multiculturalismului in Romania, Universitatatea Babes Bolyai reprezentand un model de dialog intercultural si un promotor al acestuia.

Scopul comun imediat este să obţinem prim-planul în competiţia internă (cu Timişoara şi Iaşi) iar în final să fim câştigători. Este esenţial să avem parte de un lobby puternic la nivel naţional şi internaţional.

Este nevoie de o viziune pe termen lung a tuturor factorilor responsabili din Cluj si un  parteneriat real intre administratia locală, politicienii clujeni,  indiferent de culoarea politica,  mediul de afaceri, ONG-urile, mediul universitar, media  si cel mai important, oamenii de cultură, ce trebuie să stabilească un program comun de evenimente culturale ce urmeaza a se desfăşura în următorii ani la Cluj.

Liderii confesionali trebuie consultaţi în demersul nostru comun. Clujul este un exemplu de ecumenism, de bună convieţuire. În oraş se regăsesc principalele culte întâlnite astăzi în Europa, fiecare cu biserici reprezentative.

Trebuie să sprijinim acest proiect în spirit comunitar şi partenerial, să construim actori capabili să contureze proiecte de dezvoltare culturală şi social-economică (infrastructură) ca  procese esenţiale pentru o înflorire culturală a oraşului. Foarte importantă este viaţa oraşului, cum pulsează Clujul şi împreună trebuie să creăm idei, proiecte.

Prin intermediul culturii, Clujul se poate contura ca un oraş deschis creativităţii şi noului, un Cluj High Tech, în care marile branduri  să găsească un mediu prietenos şi deschis unor posibile investiţii. Un oras in care brandurile locale sa se dezvolte si sa dea valoare si stralucire orasului, sa reprezinte acel manunchi de nestemate care impodobesc coroana si raspandesc in jur prosperitatea. Cand ma refer la brandurile locale includ de la servicii financiare, mediul universitar,  produse traditionale si pana la arta, cultura, sport sau media!

Alături de festivalurile TIFF şi Comedy, s-ar mai putea face lobby pentru susţinerea unui important Festival de Muzică Folclorică & Populară, construirea unui Teatru de Vară, susţinerea unui Festival al Teatrului Transilvănean la Cluj  sau al unui Teatru de balet, având în vedere tradiţia teatrală a oraşului ce poate veni în completarea spectacolelor încântătoare oferite de Teatrul Naţional Lucia Blaga, Opera Naţională din Cluj, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi Opera Maghiară. Si nu in ultimul rand Expozitii de Pictura periodice,  avand in vedere performantele Scolii de arte plastice de la Cluj, un spatiu expozitional  destinat exclusiv artistilor plastici clujeni, in special tinerilor artisti ar fi binevenit. Dar sunt convinsa ca remarcabilii oameni de cultura care-i are orasul nostru au in vedere mult mai multe proiecte si propuneri ale unor programe culturale de calitate.

Cultura şi dezvoltarea capacităţii de a crea poate reprezinta o avuţie regională, încurajarea individului în a-şi folosi resursele intelectuale, spiritul de iniţiativă şi adaptarea continuă la schimbare reprezintă repere majore pe care comunitatea clujeană trebuie să le sprijine pentru a contribui la dezvoltarea  Clujului.

„Cluj 2020” poate să devină reperul cetăţeanului clujean.

Cred ca  multi clujeni se simt deposedaţi de abilitatea de a se solidariza, iar mulţi dintre cei care au nevoie de un sprijin social sau financiar rămân la mila sistemelor instituţionale şi ale celor comerciale. Este necesară dezvoltarea unui alt tip de solidaritate, unul comunitar, în jurul acestui proiect generos, prin care cetăţenii să constituie o reţea de informare, comunicare şi luare a deciziei, astfel încât comunitatea locală clujeană să fie ea însăşi un agent de schimbare!

Acesta este sistemul de referinţă în care consider firesc să ne construim viitorul şi totodată aceasta este şansa noastră ca comunitate. Trebuie să învăţăm din experienţa altor capitale culturale europene şi să ne însuşim elementele cheie ale strategiei reţetelor culturale de succes europene.

Cu o condiţie însă, esenţială cred, aceea de a nu confisca acest proiect în interes politic! Acest proiect trebuie să curgă firesc şi simplu prin toate canalele enunţate mai sus spre un singur scop,  beneficiul comunităţii, aşa vom avea de caştigat toţi, fără încrâncenare şi fără consum de energii şi resurse inutile. E un apel la parteneriat, solidaritate şi implicare pentru un proiect comun, al nostru ca cetăţeni ai oraşului Cluj -Napoca!

Leave a Reply