Alexandru Cordos, Interpelare: Inchiderea fabricii Nokia, Jucu, municipiul Cluj-Napoca

Stimate domnule prim-ministru,

 

In comunicatul celor de la Nokia referitor la închiderea fabricii romaneşti, se menţionează:  ”Nokia intenţionează să închidă capacităţile de producţie din Cluj, România, până la sfârşitul anului 2011, întrucât fabricile Nokia de mare volum din Asia asigură beneficii mai mari in privinţa proximităţii si eficientei. Revizuirea rolului pe care îl au, pe termen lung, operatiunile de productie din Salo, Finlanda, Komarom, Ungaria si Reynosa, Mexic”. Din acest comunicat, rezulta faptul ca inchiderea fabricii de la Cluj-Napoca se datoreaza pe langa contextul general  si lipsei beneficiilor din proximitatea fabricii si aici ma refer la infrastructura (Autostrada Transilvania, Terminalul Cargo de pe Aeroportul International Cluj-Napoca, etc.).

Conform BNR, investiţiile străine directe în primele 7 luni ale acestui an au însumat 1,1 miliarde euro. Aceasta înseamnă o scădere cu 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, şi cu 58% faţă de 2009.

Închiderea Nokia ar putea afecta si exportul României. Din totalul de 22 de miliarde de euro al exporturilor româneşti, aproape 5% reprezintă telefoanele mobile.

Ceea ce face Nokia este şi un efect dar în acelaşi timp şi o cauză a anunţului agenţiei Moody’s: riscul ca România să intre în incapacitate de plata a crescut de aproape două ori.

 

Nokia nu este singurul exemplu:

– Kraft Food a închis fabrica de la Braşov şi s-a mutat în Bulgaria (260 de angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă);

– Fabrica Coca Cola de la Iaşi, s-a închis şi s-a mutat la Chişinău (peste 100 de angaţi au fost relocaţi);

– Colgate Palmolive a închis fabrica de la Braşov şi s-a mutat în Polonia (190 de angajaţi au fost trimişi în şomaj).

Ceea ce se intampla la Jucu este exclusiv rezultatul inactiunii  Guvernului, care nu a facut nimic pentru a stimula economia, pentru a sustine investiile si a pastra locurile de munca!

Austeritatea nu genereaza decat austeritate!

Stimate domnule prim ministru, fata de cele prezentate mai sus, vin si va intreb:

1.Care sunt motivele pentru care investitorii pleaca din Romania?

2.Care sunt alternativele Guvernului la aceasta situatie?

3.Concret,  ce masuri veti lua in cazul Nokia, Jucu, Cluj?

          Aştept răspuns scris şi oral.

Data: 03.10.2011

Cu stimă,

                        Senator de Cluj,

                         Alexandru Cordos,

                                                        Vicelider Grup Senatorial PSD

Lasă un răspuns