PARLAMENTUL ROMANIEI
INTERPELARE
Adresată: Doamnei Sulfina Barbu
Ministrul Muncii si Protectiei Sociale
De către: Domnul Alexandru Cordos
Cirumscriptia nr.13
Colegiul : nr.4, Cluj
Grup: PSD
Şedinţa Senatului din data de: 17.10.2011
Obiectul intrebarii: Contractul colectiv de munca la nivel national
Stimata doamna ministru,
Liderii confederatiilor sindicale au atras atentia, in mod repetat, că in pofida existentei unui contract colectiv de muncă unic la nivel naţional in care sunt specificate drepturile si obligatiile angajaţilor, ministerul pe care il conduceti a emis o circulară prin care se suspenda până la 31 decembrie 2011 valabilitatea acestui document, sub pretextul că unele patronate ar fi notificat că renunţă in mod unilateral la contract.
Masura a starnit proteste din partea Confederatiilor sindicale, fara ca Ministerul dvs. sa se arate impresionat de nemultumirile legitime ale celor pentru care are pretentia ca lucreaza.
La aceasta se adauga intarzierile in ceea ce priveste incheierea contractelor sectoriale, iar in absenta unui act normativ care sa stabileasca sectoarele de activitate, se distruge institutia negocierilor colective. Astfel, federatiile sindicale se vad private de dreptul lor constitutional la reprezentativitate in ceea ce priveste negocierea contractelor colective de munca.
Fata de cele de mai sus, vin si va intreb doamna ministru:
– Puteti sa confirmati transmiterea circularei mentionate de catre Ministerul Muncii si, daca da, ratiunile care au stat la baza elaborarii unei asemenea masuri si ale suspendarii contractului colectiv de munca unic la nivel national, actiune care arunca practic in aer orice modalitati concrete de protectie a salariatilor, cu incalcarea flagranta atat a legislatiei nationale cat si a celei internationale in domeniu?
– Va rog sa ne precizati care este situatia, in acest moment, a negocierilor privind contractele colective de munca la nivel national?
Aştept răspuns scris si oral.
Cu stimă
Alexandru Cordos
Senator
Vicelider Grup Senatorial PSD