Agenda lui Băsescu – Azi episodul Regele Mihai

Constat cu amărăciune o nouă gafă politică a Preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, considerând că etichetarea Regelui Mihai I de România ca fiind „slugă la ruşi” este o răbufnire politică cu iz stalinist.

Este regretabil că un şef de stat apreciază atât de dur şi incorect activitatea politică a unui predecesor, neluând în seamă adevărul şi contextul istoric al acelor vremuri. O astfel de atitudine lipsită de orice raţionament logic,agresivă și nejustificată duce la denigrarea instituţiei prezidenţiale din România, institutie in fruntea căreia ii amintesc actualului presedinte ca este vremelnic.

Declaraţia lui Traian Băsescu conform căreia, actul de abdicare a Regelui Mihai I a fost „un mare act de trădare” este iresponsabilă şi surpinzătoare prin prisma unei concluzii emanate de celebrul Raport de Condamnare a Comunismului coordonat de Vladimir Tismăneanu la cererea Administraţiei Prezidenţiale: „Distrugerea partidelor politice şi continuităţii constituţionale prin abdicarea forţată a regelui Mihai”. Nu mă mai surprinde ca dl Basescu se contrazice pe sine, insă nu este posibil să folosească pe oricine după bunul plac cu unicul scop de a controla agenda publică.

Stim că a avut o mare problemă cu proiectul de reorganizare teritorială, proiect care de fapt nici măcar nu exista, insă faptul că a ales să schimbe agenda publică folosindu-se de Regele Mihai este cel putin lipsă de respect față de tot ceea ce inseamnă trecutul Romaniei. Faptul că la doar câteva ore după aceea a fost chemat la Budapesta pentru că Viktor Orban să îi spună exact cum trebuie reorganizată România, iar CRU al UDMR de mâine de la Târgu Mureș îi va confirma acest lucru, este dovada clară că Băsescu a vîndut Romînia pentru cele 5 procente ale UDMR. Practic după ce a distrus România din punct de vedere economic, Băsescu ține cu tot dinadinsul să o distrugă și teritorial.

Preşedintele Traian Băsescu dovedeşte încă odată că afirmaţia sa „Şcoala românească scoate tâmpiţi” îşi are originile probabil din trăiri personale, necunoscând aspecte ale istoriei care se studiază in clasele primare.

Îi sugerez Preşedintelului Traian Băsescu să se întoarcă la lectura istoriei clasei a VIII-a pentru a-şi clarifica cunoştinţele istorice ale neamului pe care cu mediocritate îl reprezintă! Ion Antonescu a fost conducătorul statului român iar Regele Mihai era mai degrabă un lider simbolic, un tânăr de 22 de ani, ce nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un premier cu puteri depline numit „Conducător”.

Declarațiile forțate ale Președintelui Traian Băsescu, nu corespund adevărului istoric, si nu este datoria Domniei sale sa ne tina lectii de istorie, întinzând o mână discursului extremist neofascist prin glorificarea unui personaj controversat al istoriei României – Mareșalul Ion Antonescu, rămas în istorie cel puțin pentru simpatiile naziste și o gândire rasială evidentă.

Consider că această ieftină diversiune a Președintelui Băsescu prin care dorește să diminueze nemulțumirea populației privind excepția administrativ-terirtorială etnică din secuime, susținerea PDL și a Președintelui a Ținutului Secuiesc (HarCov) este periculoasă pentru democrația românească.

Respectul reciproc este iarăși o altă lecție de viață pe care tânărul Băsescu nu a trăit-o se pare în copilărie. Cetățenii respectă instituţiile, respectă Preşedinţia României chiar dacă multora alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte nu ne convine. Asta l-ar obliga şi pe domnul Traian Băsescu să respecte tradiția și ceea ce a reprezentat în această ţară Casa Regală şi Regele Mihai, care a fost a fost o victimă politică a istoriei și a celui de-al Doilea Război Mondial.

Lasă un răspuns