Acţiune de ecologizare a Arieşului în zona cartierului Sfântul Ion

PSD Turda a organizat azi după-amiază o acţiune de ecologizare a malului Arieşului, în zona cartierului Sfântul Ion. Totodată, social-democraţii turdeni au plantat şi câţiva castani ornamentali în zonă.

Acţiunea s-a încadrat într-un program mai amplu al PSD, la nivel naţional, respectiv acţiunea “1 Mai verde”.

La acţiune au participat tineri şi vârstnici, o parte ocupându-se de plantarea pomilor, iar alţii adunând gunoaiele existente în zonă.

Cei prezenţi au spus că ar trebui mai multă fermitate din partea administraţiei locale atunci când vine vorba de protejarea mediului înconjurător sau a curăţeniei în oraş, pe raza municipiului existând mult prea multe depozite ilegale de gunoaie, unde oamenii aruncă gunoaiele fără nici o problemă.

www. psdturda.ro

 

Leave a Reply