UDMR şi Legea Educaţiei Naţionale

Globalizarea societăţilor este un proces ireversibil ce se desfăşoară într-o lume a diferenţelor culturale. Identitatea culturală trebuie recunoscută, fiind un principiu bine definit, unul dintre drepturile fundamentale ale omului, însă naşterea unei lumi fără graniţe nu poate coexista cu factori ce pot duce la încurajarea conflictelor culturale.

În ultimele zile s-a reluat dezbaterea ce vizează Legea Educaţiei Naţionale, o temă falsă propusă de parlamentarii UDMR minorităţii maghiare, menită să-i legitimeze în faţa electoratului de etnie maghiară ca mari apărători ai drepturile acestora. Aşa o fi?!

UDMR şi PDL sunt parteneri de succes al tango-ului sărăciei, într-o Românie îndatorată financiar viitorului. Locurile de muncă, ofertele educaţionale pentru generaţiile ce vin, atragerea de capital străin sau reforma sistemului medical sunt spiţe de rezervă a unei roţi dispuse să circule doar în sensul agitaţiilor interetnice.

Într-o Românie în care inegalităţile cresc, precaritatea economică abundă, condiţiile economice şi sociale se înrăutăţesc iar coexistenţa dificilă a grupurilor sociale este evidentă, UDMR – un veşnic străjer la porţile guvernării dâmboviţene – alimentează cetăţenii români de toate etniile cu iluzii deşarte, poleite în mantaua educaţională.

În condiţiile în care autoritatea statului este pe cale să fie spulberată, iar resursele de bază lipsesc, diversitatea etnică şi culturală devine o falsă dilemă pentru societatea română în condiţiile bine cunoscute  si recunoscute in plan european, că România este un model de succes al multiculturalismului în Europa!

Reprezentarea executivă şi legislativă a comunităţii maghiare din România este un bun câştigat pentru democraţia noastră, însă modul de raportare al politicenilor UDMR la nevoile maghiarilor este unul neprofesionist.

Temele etnice, segregaţiosniste, nu-i asigură maghiarului din Ardeal o porţie în plus de gulaş, un loc de muncă în plus, un sistem medical în folosul comunităţii sau un sprijin guvernamental pentru rechizitele copiilor, în orice limbă ar reflecta.

Un program guvernamental axat exclusiv pe dezbateri de sorginte etnică poate părea uşor dogmatic pentru europenismul secolului XXI. Alarmaţi probabil de procesele fireşti ale europenizării şi globalizării, unii lideri ai minorităţilor etnice au tendinţa de a se refugia în discursul anacronic şi revanşard, uitând că puşca Iancului şi lancea lui Horea sunt  pagini de istorie neşterse şi dureroase încă. Prietenia, buna înţelegere comunitară şi respectul reciproc sunt priorităţi pentru două comunităţi  şi pentru buna  convieţuire a lor în acelaşi spaţiu geografic: România.

Tema izolării interne a maghiarilor este folosită chiar de reprezentanţii acestora prin fuga faţă de limba oficială a statului român. Printr-o asemenea atitudine retorgradă, UDMR menţine artifical sensibilitatea culturală între cele două comunităţi, întreţinând o susceptibilitate constantă.

UDMR a avut de la „geneză” particularitatea de a fi unica formaţiune cu statutul de reprezentare a minorităţii maghiare, pe baza unui program bazat pe auto-determinare şi drepturi colective, definindu-şi inistituţii corespunzătoare, funcţiilor specifice unei comunităţi auto-guvernate, mergând în sensul unei vieţi, dacă nu separate, în orice caz, proprii, în cadrul societăţii româneşti.

Acest model de organizare, specific unei comunităţi auto-determinate, a fost pus la punct în primii ani ai clădirii UDMR şi s-a dezvoltat de la congres la congres. În anii ’90 UDMR a consacrat definitiv în contextul perioadei, existenţa unei forme unice de reprezentare a comunităţii maghiare, fenomen ce se s-a desfăşurat până astăzi.

Din păcate, liderii maghiari nu au gândit raportarea comunităţii maghiare la restul societăţii româneşti pe linia unei societăţi pluraliste, în care ar trebui să funcţioneze un parteneriat consensualist. Termenul „consensualist” sau eventul „consociativ” nu apărea în documentele UDMR…

Am toată consideraţia pentru populaţia maghiară, am prieteni maghiari şi îi respect foarte mult ca oameni şi ca profesionişti. Nimeni nu contestă calităţile umane ale membrilor acestei etnii, din contră, consider că maghiarii au adus un aport foarte important la moştenirea culturală a Transilvaniei şi implicit a României. Constat însă cu tristeţe că politicienii aleşi să-i reprezinte încearcă manipularea cetăţenilor de etnie maghiară din ţara noastră, după modelul impus cu succes de către aliaţii lor din PDL.

Sper ca maghiarii din România să nu se lase atraşi în această diversiune, să conştientizeze că priorităţile statului român sunt starea economiei şi problemele sociale grave cu care se confrunta toţi locuitorii săi. Creşterea nivelului de trai şi atragerea fondurilor europene înseamnă bani mai mulţi pentru proiecte culturale, artistice şi turistice, de care vor beneficia din plin şi etnicii maghiari.

Izolaţionismul şi suspiciunea reciprocă nu va aduce nimic bun, nici pentru români şi nici pentru maghiari. Conflictele inter-etnice sunt specifice ţărilor sărace şi nedemocratice. Putem trăi împreună, prosperi şi liberi, sau putem rămâne în sărăcie şi dezbinare; aceasta este adevărata alegere.

Leave a Reply