PSD Cluj: “Guvernul USL salvează Oltchimul și crește salariile bugetarilor”

Cabinetul Ponta vine în ajutorul muncitorilor de la Oltchim și va susține un plan de relansare a combinatului.

Reprezentanți ai guvernului USL se vor întâlni cu creditorii Oltchimului și le vor prezenta modalitatățile prin care combinatul se va restructura iar firmele capușă vor fi eliminate pentru a  transforma Oltchimul într-o unitate atractivă iar urmatoarea procedura de privatizare să fie una de succes.

„Asigurăm repornirea combinatului iar salariile din urmă cu două luni se vor plăti. Este responsabilitatea guvernului, ca acționar majoritar, să întreprindă aceste lucruri și să aibă grijă de muncitori” a declarat dl. Remus Lăpușan, Președintele PSD Cluj.

Președintele PSD Cluj a mai precizat că guvernul USL continuă să-și respecte promisiunile față de electorat, mărind salariile bugetarilor începând din luna decembrie.

„Parlamentarii USL au corectat nedreptățile sociale realizate în guvernarea Boc-Ungureanu, votând OUG prin care bugetarilor li se acordă și restul de 7,4% la salariu, începând cu luna decembrie iar sportivii români să poată fi premiați cu sumele restante din 2008” a declarat dl. Remus Lăpușan.

Leave a Reply