PSD Turda: Propunere legislativa de modificare a Legii 80 / 1995

În prezent, sistemul militar se confruntă cu mari probleme cauzate de lipsa de determinare a cadrelor militare şi masiva migraţie a acestora către sectorul civil. Motivele acestora? Nesiguranţa locului de muncă, salarii din ce în ce mai mici, lipsa unei protecţii sociale reale şi lista motivelor, mult mai mare, ar putea face obiectul unui studiu psiho-social.

Concluzia – dureroasă dealtfel – militarii trăiesc într-un sistem care ar trebui să asigure recrutarea, pregătirea, motivarea şi protecţia personalului, un sistem care să fie orientat spre păstrarea specialiştilor, nu îndepărtarea lor!

La aceste probleme şi la soluţionarea reală a acestora s-au gândit jur. Arion Cristian, care a activat ca soldat gradat-voluntar (S.G.V.) în cadrul M.Ap.N şi  ing. Arion Ciprian, ofiţer superior M.Ap.N în rezervă, care au conceput şi redactat un proiect de modificare al Legii 80/1995. Acest proiect este gândit să răspundă la o parte din problemele dureroase ale personalului militar, probleme ignorate şi ascunse sub preş prin uşoare rectificari legislative, al căror singur rezultat a fost agravarea problemelor personalului militar în activitate şi în rezervă.

Autorii proiectului propun :

1.Recunoaşterea statutului de cadru militar pentru soldaţii şi gradaţii voluntari (S.G.V.).

2. Oferirea unei şanse la o carieră militară reală pentru soldaţii şi gradaţii voluntari în sensul acordării acestei categorii (S.G.V.), statutul de personal militar.

3. Asigurarea asistenţei juridice gratuite pentru personalul militar cercetat penal pentru fapte săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu acesta. Asistenţa juridică va fi asigurată de către personal militar specializat.

În sprijinul proiectului legislativ, autorii aduc următoarele argumente:

Recunoaşterea calităţii de cadru militar pentru categoria în cauză va duce la aplicarea pentru aceştia a tuturor prevederilor aplicate celorlalte categorii de cadre militare, atât obligaţii cât şi drepturi. În aceasta situaţie, limita de vârstă aplicabilă va fi cea prevazută pentru restul cadrelor militare.

Această recunoaştere a noii categorii de personal militar va aduce sistemului militar român stabilitate şi certitudine. Soldaţii şi gradaţii vor avea siguranţa şi certitudinea profesiei, putând astfel să se dedice formarii profesionale şi creşterii performanţelor profesionale. Vor avea ca factor motivaţional perspectiva unei cariere militare reale!

În prezent, singura şansă pentru militarii angajati (S.G.V.) pentru a putea profesa mai departe meseria pe care au dorit-o, este să intre în corpul subofiţerilor şi maiştrilor militari. Şi cu ceilalţi care nu reuşesc cum rămâne? Nu pot deveni cu toţii maiştri şi subofiţeri! Avem nevoie de elementul esenţial – factorul de execuţie specific sistemului militar – luptătorul profesionist. Maiştri militari şi subofiţerii au cu totul alte misiuni pentru care dealtfel s-au pregătit.

Varianta sus menţionată a fost o soluţie temporară care, în fond, nu rezolvă problema. Trebuie ca sistemul să ofere o protecţie pentru aceşti militari, trebuie recunoscute drepturile pe care le merită, acelea specifice cadrului militar, pentru că obligaţiile şi îndatoririle militare, pe care au jurat sa le respecte, nu sunt pe jumătate! Aceasta modificare legislativă este necesară pentru păstrarea specialiştilor în sistemul care i-a format.

Prin conferirea acestei categorii a şansei unei cariere militare reale adaptate nevoilor şi necesităţilor Armatei, urmărim încurajarea, stabilizarea şi evitarea migrării acestei categorii militare, profesionişti formaţi, către sectorul civil.

Consideram că se impune respectarea reală şi efectivă  si pentru aceasta categorie de personal a ierarhiei gradelor militare, a stagiului minim in grad, precum şi revenirea gradului de sergent ca fiind cel mai înalt grad pe care îl pot obţine soldaţii şi gradaţii.

Împotriva acestei recunoaşteri stă o aparentă problemă: soldaţii şi gradaţii voluntari nu au absolvit o şcoala militară. Această problemă nu există în fapt, datorită faptului că soldaţii şi gradaţii voluntari, cu o vechime mai mare de 5-6 ani, în marea lor majoritate au absolvit cursuri de specializare, la care se adaugă şi experienţa profesională, iar tinerele promoţii de soldaţi şi gradaţi sunt absolvenţi ai unui curs de formare.

Proiectul legislativ s-a bucurat, înca de la început, de sprijinul, susţinerea şi promovarea de către preşedintele PSD Turda, Cristian Matei si de către domnul senator PSD, Alexandru Cordoş.

Ambii au înţeles necesitatea recunoaşterii şi pentru această categorie de personal militar a drepturilor şi libertăţilor, nu doar a obligaţiilor. In prezent proiectul de modificare al Legii 80/1995  se afla pe masa parlamentarilor social democrati pentru ca drepturile personalului militar să devină o realitate.

„Propunerea legislativa elaborata de cei doi (fiind proiectul lor de suflet), s-a născut din dorinţa lor de a lupta pentru drepturile şi libertăţile celor din rândurile cărora au plecat, si care nu pot lupta pentru drepturile lor.

„Vă mărturisesc că din momentul în care am aflat despre intenţia şi motivaţia domniilor lor, despre nedreptatea cu care se confruntă soldaţii şi gradaţii voluntari, precum şi despre inexistenţa unei juste apărari a personalului militar, proiectul lor a devenit şi proiectul meu de suflet. Deşi nu am activat în cadrul Armatei, în mine s-a născut în mod firesc următoarea întrebare: Militarii angajaţi pe bază de contract care sunt in teatrele de operatii acum,  reprezentand cu onoare Romania, nu sunt militari? Dar cei cazuti la datorie? Ce sa spunem unei familii care si-a pierdut fiul, sotul, tatal? Sau recunoaşterea valorii lor e numai post-mortem?” a declarat preşedintele PSD Turda, Cristian Matei.

http://www.psdturda.ro/

Leave a Reply