Tradiţie

De la formarea sa (primăvara anului 1992) şi până astăzi PSD Cluj s-a înscris pe o direcţie ascendentă, cu o largă răspândire în structura societăţii clujene.

Inerentele greutăţi ale începutului, afirmării, în viaţa politică a urbei noastre, au constituit pentru noi, episoadele unei experienţe politice şi sociale,  ce a reuşit în ultimii ani să apropie cetăţeanul de valorile stângii, indiferente de categoria socială.

Bine articulat pe plan organizatoric, PSD Cluj s-a remarcat prin atragerea în rândurile sale a numeroşi şi valoroşi membrii şi simpatizanţi din diverse medii sociale şi culturale reuşind să propună soluţii pentru rezolvarea unor probleme reale ale comunităţii clujene.

PSD Cluj cunoaşte momente de succese, fără a fi însă ocoliţi şi de neîmpliniri aşa cum se întâmplă în viaţa fiecărui partid politic. Dintre foştii Preşedinţi ai PSD Cluj îi amintim pe: Grigore Zanc, Rus Ioan, Vasile Dâncu, Vasile Soporan, Valentin Cuibus.

Dintre personalităţiile marcante ce au ocupat funcţii politice importante în guvernele trecute, amintim:

  • Aurelia Cristea – Ministru Delegat pentru Dialog Social
  • Ioan Rus – vicepremier şi ministru al MAI în cabinetul Adrian Năstase,
  • Vasile Dâncu – Ministrul Informaţiilor între 2000-2003,
  • Vasile Puşcaş – Ministru Delegat în cabinetul Adrian Năstase, Negociator Șef al României cu Uniunea Europeană,
  • Grigore Zanc – ministru al culturii în Guvernul Nicolae Văcăroiu,
  • Alexandru Lăpuşan –  ministru al Agriculturii în Guvernul Nicolae Văcăroiu,
  • Constantin Corega – secretar de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii în cabinetul Adrian Năstase.

Voci proeminente în spaţiul public datorită competenţelor, liderii PSD Cluj s-au afirmat şi ca niște personalități ale procesului de modernizare a PSD.

Au manifestat şi manifestă în continuare un real interes spre construirea unui proiect de societate care să aşeze România pe un drum sănătos, cu efecte directe în creșterea calităţii vieții cetățenilor şi integrarea cu adevărat marea familie europeană!

Conştienţi de greutăţile fireşti ale unei societăţi de tranziţie, a unei tinere democraţii, PSD Cluj a acţionat cu simţ de răspundere la nevoile cetăţeanului, elaborând măsuri pragmatice care să vizeze schimbările fundamentale din comunitatea clujeană.

Leave a Reply