Deputatul Cornel Itu: „Industria de celuloza si hartie trebuie sa reintre in atentia Guvernului”

Deputatul PSD Cornel Itu se luptă pentru relansarea activităţii Combinatului de celuloză şi hîrtie „Someş Dej”, subliniind că reindustrializarea României reprezintă o necesitate.

„România a cunoscut în ultimii 20 de ani, un proces de dezindustrializare  – asemenea altor ţări est-europene -, acest lucru fiind cauzat de o criză profundă de sistem. S-au închis fabrici reprezentative în oraşe monoindustrializate, s-aupierdut mii de locuri de muncă în industrie, au dispărut branduri naţionale şi, ce este mai grav, pentru toate aceste situaţii, nici nu avem pe cine învinovăţi. Acum, după 20 de ani, am sentimentul că România fuge de politica de industrializare. Nu este însă nimic rău în a avea o politică industrială. Uniunea Europeană o are şi o promovează prin Strategia Europa 2020. Statele Unite au făcut chiar un efort naţional de reindustrializare în anii ‘80 şi, astăzi, se regăsesc în faţa unei noi industrializări. Reindustrializarea României nu se poate face doar de stat, dar este absolut necesară viziunea pe care acesta o proiectează la nivelul politicilor publice integrate”, precizează Itu.

Deputatul arată că şi Combinatului de celuloză şi hîrtie „Someş Dej” a trecut prin acelaşi proces de dezintegrare – ca toată industria românească, de altfel. „În perioada comunistă, Combinatul de celuloză şi hîrtie din Dej a fost cel mai mare producător de hîrtie de ambalaj şi celuloză de fibră din Balcani. Înfiinţaţă în 1963, unitatea a produs celuloză sulfat albită şi naturală din lemn de răşinoase şi foioase, hîrtie craft albită, hîrtie pentru scris şi tipărit. Combinatul, cu capital integral de stat, a fost scos la privatizare de Fondul Proprietăţilor de Stat în anul 2000 şi a fost preluat prin licitaţie de HOVIS GmbH Viena şi, ulterior, după falimentarea acesteia, a fost absorbită de MFC Commodities GmbH, societate care la rîndul ei – neînţelegîndu-se cu statul român cu privire la o infuzie de capital pentru relansarea societăţii -, a abandonat proiectul. În 2004, unitatea a fost preluată de grupul Serviciilor Comerciale Române, patronat de Ştefan Vuza”, face Itu un scurt istoric al combinatului care, pe vremuri, asigura circa 5.000 de locuri de muncă.

„Problema Combinatului de celuloză şi hîrtie Dej şi a miilor de persoane care au lucrat în acesta m-a preocupat pe parcursul celor două mandate, şi mă preocupă în continuare”, subliniază parlamentarul, arătînd că a făcut numeroase demersuri în vederea relansării activităţii combinatului. „M-am adresat în acest sens, în repetate rînduri, fostului ministru Adriean Videanu  – în 2009, şi 2012, cînd combinatul a avut oportunitatea unei finanţări prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE – axa 1) privind lansarea unui nou produs – hîrtia de mătase. Inerţia şi incompetenţa fostei guvernări au făcut ca acest proiect să eşueze, în detrimentul celor care de-a lungul anilor s-au specializat, constituind o forţă de muncă calificată, redutabilă. Lipsa de deschidere a guvernării Boc, dar şi a fostului ministru de extrerne Teodor Baconschi, a fost întărită şi de modul în care au fost tratate negocierile cu societatea AVIC Internaţional, controlată de statul chinez – interesat în relansarea activităţii Combinatului de celuloză şi hîrtie prin investiţii de 500 milioane de euro şi angajarea a 2.900 de persoane. La toate solicitările mele şi implicarea mea în negocieri, fosta guvernare a răspuns cu o indiferenţă olimpiană şi o detaşare faţă de problemele oamenilor, greu de înţeles”, arată Itu motivele ratării multiplelor posibilităţi de resuscitare a combinatului.

Totodată, deputatul social-democrat îi asigură pe dejeni că nu capitulează şi va lupta în continuare pentru reluarea producţiei în unitatea care, de departe, a fost cel mai mare angajator din zonă. „În virtutea angajamentelor pe care mi le-am asumat, îi asigur pe cetăţenii municipiului Dej că nu abandonez ideea ca producţia de celuloză şi hîrtie să redevină un brand local, cu care atîta vreme ne-am mîndrit. Recent, am adresat o nouă interpelare domanei Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, Turism, Mediu şi Afaceri, în care am reiterat interesul nostru în vederea creării unui climat favorabil dezvoltării acestei ramuri şi nu numai, pentru care, după opinia mea, fundamentală este şi o nouă lege a investiţiilor. Deşi România traversează o conjunctură economică dificilă, cauzată de măsurile neadecvate care s-au luat în guvernarea anterioară, este demn de reţinut faptul că există în curs de elaborare o strategie de reindustrializare a României, strategie elaborată împreună cu experţi ai Academiei de Studii Economice, ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi din România -, specialişti atît din Ministrerul Economiei cît şi reprezentanţi ai Asociaţiilor şi Organizaţiilor Patronale -, ceea ce înseamnă, în opinia mea, un important pas în stimularea atenţiei şi reactualizarea fostului Combinat de celuloză şi hîrtie Dej”, conchide Itu.

Făclia de Cluj – Adriana STUPAR

Leave a Reply