Declaraţie politică, Alexandru Cordoş: “Sfetnicul de taină al preşedintelui îşi ia rolul în serios”

Se spune despre unii oameni că nu-şi cunosc limitele şi ambiţiile până când nu sunt puşi în roluri de răspundere. Ce te faci atunci când aceste roluri îi depăşesc, dar le generează falsa impresie că sunt „unşii lui Dumnezeu” pe pământ, iar beţia puterii în sferele rarefiate ale celui de al nouălea cer îi determină să ia cele mai nepopulare şi mai neprielnice decizii sau să dea cele mai nepotrivite sfaturi pentru o naţie întreagă.

Am fost uimit să constat că unul dintre aceste personaje care a stat ani buni în penumbră, apărând doar din patru în patru ani la TV, în momentul în care ne transmitea rezultatele exit-poll-urilor, sociolog de profesie, domnul Lăzăroiu, a fost pervertit şi convertit de magia puterii într-un rol de cardinal Richelieu, dar nu la Curtea Regelui Ludovic al XIII-lea, ci la Palatul Cotroceni, atât de greu încercat de caschetele poliţiştilor rebeli.

Domnul preşedinte al nostru poate fi bănuit de orice, în afară de faptul că şi-ar alege în preajmă oameni mai deştepţi decât se consideră domnia sa. Nu în sensul că alege mediocrităţi, ci tipi retraşi, timizi, neîncecaţi în vâltoarea luptelor politice şi pe care îi face dumnealui „bărbaţi”, ca un modern profesor Higgins ce îşi propune să facă o doamnă din simpluţa Elisa Doolittle.

Aşa că, domnul Lăzăroiu a fost ales la curte mai întâi consilier cu rang de secretar de stat, apoi s-a retras şi a fost bănuit că este calificat şi validat de fostul său şef să organizeze din umbră un alt partid ca variantă la PD-L, considerat cam revoltat în ultimul timp împotriva propriului creator.

Mai nou, ascensiunea sa a devenit un fapt de notorietate, el fiind ales de premierul Boc pentru rolul de ministru al Muncii, rol pentru care s-a pregătit „o jumătate de oră.” Problema noastră este nu aceea că un om fără anvergură politică sau fără performanţe profesionale în domeniu a fost pus în fruntea unui minister dificil şi greu de condus, ci faptul că, invitat să-şi dea cu părerea despre subiecte de coloratură politică, acest domn s-a erijat din sociolog în filosof şi a scos „porumbelul”. Când spui despre cineva că „are vocaţia trădării în sânge” nu faci un simplu joc de cuvinte, eşti atent la ce spui şi despre cine spui, pentru că poţi fi acuzat de calomnie.

Preocupări lipsite de substanţă şi acuze nefondate din partea unui membru al guvernului care nu îşi poate permite, de regulă, speculaţii politico-filosofice riscante şi neprobante caracterizează de fapt întregul guvern actual. Comparaţia mea cu Richelieu ar trebui să fie măgulitoare, în esenţa ei, pentru fostul consilier prezidenţial, numai că, nu mă refeream la inteligenţa ieşită din comun a cardinalului, ci la sfaturile sale megalomane care au condus Franţa la haos în acea perioadă istorică. Cardinalul francez a pus în practică celebra maximă a lui Machiavelli, „scopul scuză mijlocale” şi a trecut la propriu peste cadavre pentru a-şi asigura prosperitatea şi a-l sluji pe rege, personajul nostru nu va rămâne în istorie decât pentru sfaturile proaste, ţinuta nedemnă de un om într-o poziţie importantă şi veleitarism politic.

Gafele preşedintelui nostru depăşesc în intensitate până şi un tsunami şi mai fac şi înconjurul lumii pentru amploarea lor: de la „etichetele” puse Regelui Mihai, până la la regionalizarea ţării după bunul plac, temele predilecte ale personajelor cotroceniste, fie că sunt chiar ale preşedintele sau ale consilierilor dumnealui prezenţi sau foşti, încearcă în zadar să ne abată atenţia de la colapsul iminent al societăţii „puse pe coji de nucă” de aceiaşi artizani ai prăbuşirii.

 

Leave a Reply