Declaraţie politică: Alexandru Cordos: “5 luni de guvernare Ponta”

Stimaţi colegi,

         Declaraţia politică de astăzi face un bilanţ al celor 5 luni ale Cabinetului Ponta. Accentuez: 5 luni, în care opoziţia actuală ar fi vrut să fie rezolvate toate problemele generate sau trenate de multele Cabinete Boc şi un guvern Ungureanu.

         Mi se pare neverosimilă pretenţia PDL, dar apreciez exerciţiul democratic prin care şi-au propus ca săptămânal să depună moţiuni simple la adresa miniştrilor USL. Cred că este un aspect important care face diferenţa între ce înţelegem noi prin democraţie şi proceduri parlamentare şi ce înţelege fosta putere, care n-a făcut altceva decât să blocheze toate acţiunile noastre, la vremea respectivă.

         Nu ar trebui să mă leg astăzi de „neagra” istorie a guvernării PDL şi nici să insist asupra cheltuielilor total nejustificate ale acesteia – începând cu acordarea de contracte preferenţiale şi terminând cu sume exorbitante cheltuite pe protocol şi obiecte personale. Şi totuşi nu trebuie să uităm ceea ce a făcut PDL cât timp a fost la guvernare:

– A tăiat veniturile bugetarilor cu mai mult de 25%, aducând sute de mii de români în pragul sărăciei;

– A furat voturile la Legea pensiilor, promovând o lege proastă;

– A crescut TVA la 24%, fapt ce a dus la scumpirea alimentelor şi utilităţilor;

– A reţinut ilegal pensionarilor sume de bani la plata asigurărilor de sănătate;

– A desfiinţat 70 de spitale, lăsând sute de mii de români fără acces imediat la servicii medicale;

– A desfiinţat aproximativ 2.000 de şcoli şi a dat afară în jur de 15.000 de profesori;

– A desfiinţat peste 750.000 de locuri de muncă, prin menţinerea nejustificată a impozitului forfetar.

         Acum revin, însă, la ce contează cu adevărat: prezentul şi efectele guvernării USL.

         Nu cred că suntem toţi loviţi brusc de ipocrizia opozantului de serviciu şi îmi place să cred că au fost uşor de observat mai multe măsuri, cum ar fi:

–          TVA la încasarea facturii;

–         Creşterea plafonului pentru plata TVA pentru persoanele fizice autorizate şi microîntreprinderi;

–         Scutirea de la plata CAS pentru angajatorii de tineri şi persoane vârstnice;

–         Creşterea treptată a salariilor, până la nivelul dinainte de tăierile operate de Cabinetul Boc;

–         Restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor;

–         Facilităţi pentru companiile care investesc în cercetare-dezvoltare şi pentru organizaţiile care accesează fonduri europene;

–         Revenirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul anterior;

–         Scutirea de penalităţi pentru contribuabilii care îşi plătesc principalul debitului;

–         Deblocarea unor posturi în sănătate;

–         Redeschiderea unor unităţi spitaliceşti.

Nu-mi propun să epuizez lista, însă vă invit să nu vă opriţi doar la ştirile despre miniştrii incompatibili sau despre privatizarea Oltchim, pentru că altminteri pierdeţi esenţialul acestei guvernări. Ştiu că este greu, că scandalul politic este puternic şi prezent zilnic pe agenda publică, însă merită efortul.

N-aş vrea să uit faptul că acest guvern nu şi-a desfăşurat mandatul în umbra celor dinaintea lui, aşa cum ne-a obişnuit dl Boc, care a dat constant vina pe guvernarea Tăriceanu. Din contră, miniştrii USL şi-au asumat atribuţiile şi acţiunile şi au venit cu măsurile de rigoare.

Un alt punct care diferenţiază actualul Cabinet de precedentele este transparenţa decizională. Şi acest lucru poate fi uşor probat comparând lucrurile cu opacitatea, aroganţa şi lipsa de comunicare manifestate de PDL în complicitate cu preşedinţia.

Iar dacă am ajuns la acest subiect, mărturisesc că îmi doresc să putem coabita, să putem să guvernăm în condiţii civilizate şi să realizăm ceea ce ne-am propus în Programul de Guvernare. Toate acestea sunt posibile prin consens şi voinţă politică, dublate de încrederea populaţiei, pe umerii căreia apasă toate şi de care sper să ne putem bucura în continuare.

Mulţumesc!

Senator Alexandru Cordoş

PSD Cluj

Leave a Reply