Comunicat de presa – 13.02.2012 – Apel umanitar pentru ajutorarea celor afectați de căderile masive de zăpadă

USL Cluj a decis ca începând de azi, 13 feb 2012, la sediile PSD și PNL din județul Cluj toți cei care pot și vor să  îi ajute pe cei afectați de căderile masive de zăpadă din sudul și estul țării, să poată să doneze ajutoare.

Centrele de colectare au fost stabilite la sediile celor două formațiuni politice din Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Huedin, Florești și Baciu.

Din fiecare astfel de centru de colectare, ajutoarele se vor preda armatei care va putea să le distribuie în funcție de necesități.

Apelul USL Cluj este în primul rând pentru colectarea de alimente neperisabile, cu termenul de valabilitate de cel puţin şase luni de zile, care pot fi depozitate la temperaturi scăzute (conserve, paste făinoase, făină, ulei, mălai, zahăr, orez, biscuiţi, ciocolată, apă minerală, ceai, cafea etc.). De asemenea, sunt foarte utile lopeţile pentru deszăpezire, aparatele de încălzire pe bază de combustibil solid sau lichid (sobe de mici dimensiuni), precum şi generatoarele pentru producerea  energiei electrice.

Biroul de presa USL Cluj
13 februarie 2012

Leave a Reply