Opinii

Materialele din aceasta sectiune sunt realizate de membri si simpatizanti ai PSD Cluj; ele nu reprezinta pozitia oficiala a partidului. Raspunderea pentru continutul fiercarui articol ii revine autorului.

Dr. Iosif Zagrean

Presedintele Societatii de Medicina Traditionala Aplicata

            Intrebarea pusa de organizatorii manifestarii, recunosc, ca mie personal, mi-a dat fiori reci, fiindca cunoscand realitatiileatat prin postura de fost director Asistenta Medicala DSP Cluj, dar si de medic practician la aceasta ora in Spitalul Judetean de Urgenta Cluj, Sectia Chirurgie Generala, mi-am permis sa trag un raspuns transant.

NU, supravietuirea spitalului in actualele conditii este imposibila si voi argumenta plecand de la date concrete:

1. Spitalele dinRomania se gasesc la ora actuala intr-o situatie delicata, majoritate confruntandu-se cu trei probleme:

1. a.      datorii mari la furnizori
2. b.      lipsa de personal medico-sanitar
3. c.       politizarea dupa descentralizare a, actului de management

dar, ceea mai mare provocare este data de aparitia “Clinicilor particulare care treptat, dar in mod sigur vor cunoaste o dezvoltare tot mai mare in detrimentul sistemului public- de stat”.

2. Criza financiara de la nivel European, si care inevitabil isi pune amprenta si asupra Romaniei, si implicit asupra sistemului sanitar romanesc, va accentua disparitia unor unitati sanitare prin inchiderea lor. Din cele 67 unitati sanitare inchise pana la aceast ora, doar 7 dintre ele s-au transformat in unitati de tip medico-sociale. Anul 2012 va aduce cu sine, inevitabil, desfintarea a 4000 de paturi si inchiderea a cel putin 150 de spitale. Noua lege a asistentei sanitare prevede infintarea a 8 Case de asigurari regionale, care vor avea toti operatori privati pentru fondurile de sanatate. Acestia vor puta incheia contracte cu unitatiile sanitare pe care le aleg ei. In mecanismul explicat mai sus, va putea duce la inchiderea unitatilor Sanitare cu paturi, motivatia fiind simpla, lipsa de contracte. CNAS in actuala criza financiara va pune accent pe medicina de familie si ambulatoriu de specialitate care vor avea rol de profilaxie, depistare precoce si tratament a afectiunilor fiind mult mai ieftina decat Spitalul, unde costurile ridicate vor duce inevitabil la concluzia ca intr-o economie de piata ele sunt nerentabile.
3. Criza politica. Din 1990, Sanatatea s-a confruntat cu o probleme majora “lipsa unei strategii”, coerente, la cele 3 perioade prin care a trecut Romania (perioada postdecembrista – 1990-1994, perioada de tranzitie –1995-2000 si perioada de aderare la UE – 2000-2011. Daca in prima perioada vorbeam de un stat social care reusea sa sustina toate activitatiile medicale, astazi in contextul politicii romanesti apare o noua formula, statul social minimal.

Personal consider ca cei care vor sa elimine statul social ca si o forma de protectie a sistemului sanitar romanesc, fac o mare greseala si eroare. In actualul context politic consider ca trebuie sa existe un Pachet social de servicii de sanatate.

Dar criza politica isi pune amprenta definitiv si ireversibil asupra distrugerii a ceea ce a mai ramas din spitalul public romanesc. Promulgarea Legii asistentei sanitare prin hotarare de Guvern este atat de nedemocratica, dar in primul rand inumana, afectand atat personalul medical cat mai ales bolnavii.

Apare o intrebare fireasca: Oare se doreste sa se distruga tot ce a mai ramas din sistemul de sanatate public cu paturi, romanesc?

Din cele expuse de mai sus raspunsul la intrebarea Dumneavoastra este NU, Spitalul public de sanatate romanesc este in colaps si se indreapta spre moarte clinica. In fata unui “diagnostic” atat de grav apare intrebarea fireasca: Care sunt solutiile si ce se poate face de a opri acest declin?

Discutiile avute cu foarte multi reprezentanti ai lumii medicale, atat din Cluj cat si din tara, cu reprezentanti ai  Colegilor Medicilor dar si ai Ordinul Asistentilor Medicali, lideri ai sindicatelor SANITAS dar si reprezentanti ai societatii civile, imi permit sa trag in final niste concluzii:

1. Spitalul care asigura o asistenta medicala profesionista si la un anumit standard, va trebui reorganizat, dotat si ierarhizat pentru a asigura un act medical decant atat de invesitgatie cat si de tratament.

- Descentralizare spitalelor trebuie sa aiba la baza in primul rand evaluarea corecta a acestora, in al doilea rand iventarierea afectiunilor cronice din zona respectiva si in al treilea rand, realizarea unui parteneriat real cu membrii locali.

- Ce preferam: Spitale mari, mamut, cu peste 1000 de paturi, cum s-a facut in unele localitati prin comasare, sau spitalele de maximum 400-500 paturi, multifunctionale si care se pot adapta cerintelor locale.

- Managemetul privat este o solutie? Categorit NU. Managerul unui Spital trebuie sa fie neaparat medic el fiind factorul de decizie care poate analiza si cuantifica buna activitate a unitatii. Argumentul pentru manager medic este simplu. Noi tratam bolnavi, nu boli.

- Prezenta Ghidurile de tratament dar si a protocoalelor clinice trebuie sa devina o realitate transpusa in practica.

1. Criza finaciara.In actuala criza financiara este clar ca banii putini pe care ii are Casa vor pendula spre medicul de familie si serviciile ambulatorului de specialitate, si mai putin spre spital. Credem insa ca la aceasta ora se impun 2 masuri, prin care spitalele ar putea depasi criza financiara:

-         stergerea datoriilor unitatilor sanitare publice catre furnizori,

-         curentul electric, gazul, alimentele, materialele sanitare sa aiba un TVA mic de maxim 2%

1. Criza politica. Criza politica dinRomania a fost si este responsabila, in cel mai inalt grad de distrugerea sistemului sanitar romanesc. Consideram ca depolitizarea si in special elaborarea unei strategii de management medical pe termen scurt si mediu este mai mult decat necesara. Solutii;

- statul social trebuie sa existe si sa-si exercite rolul de protectie a sistemului public de sanatate romanesc, indiferent ca este vorba de medicina primara, ambulatoriu sau spitaliceasca.

Concluzie generala: in actuala conjunctura spitalul Romanesc public, nu are nici o sansa sa functioneza in parametrii impusi de UE fiind sufocat de dezvoltarea clinicilor private.

Mult discutatul proiect Roșia Montană revine pe scena vieții noastre politice și sociale cu tot mai multă stringență. Acest fenomen este amplificat de poziția partidului de guvernamânt, a unor membri ai guvernului și nu în ultimul rând de poziția președintelui statului. Implicarea președintelui, aduce cu acțiunile agenților firmelor comerciale care intermediază vânzări – cumpărări de mărfuri, banalizând, ducând în derizoriu Proiectul Roșia Montană, proiect  a cărui semnificație și anvergură e pe departe comparabil cu orice schimb comercial de tarabă.

Privesc la diferite posturi de televiziune și sunt sufocat de propaganda agresivă, partinică, mincinoasă, prin care se încearcă manipularea opiniei publice, ușor influențabilă în momente de criză.

Îmi pare tot mai clar că ceea ce se întâmplă cu Roșia Montană este de fapt propagandă electorală, rezultat al unor interese mascate sub forma grijii pentru viitorul țării.

O poziție pro sau contra proiectului, consider că trebuie să fie obligatoriu, rezultatul unei transparențe totale asupra tranzacției unicei și celei mai importante rezerve strategice ce ne-a mai rămas. Este vorba de aspecte dezbătute de o seamă de oameni de știință, politicieni, printre care: necesitatea lămuririi tuturor termenilor contractuali dintre statul român și Compania Roșia Montană Gold Corporation, aspectele conexe care vor decurge, și mai cu seamă, viitorul comunității ce se va înființa în zonă. Expoatarea se va încheia peste 20 de ani. Ce se va întâmpla atunci cu comunitatea de mineri din zonă?

Acest fapt presupune implicarea specialiștilor în domeniul mediului, finanțelor,  istoriei, sociologiei, singurii în măsură să elaboreze o strategie științifică, într-adevăr în folosul poporului român.

Stimați colegi, având în vedere că Proiectul Roșia Montană este o mare necunoscută pentru toți românii, mai puțin pentru cei care-l susțin cu îndârjire, o mare necunoscută pentru noi înșine,  vă întreb :  închidem ochii , tratăm cu nepăsare și indiferență tranzacția secolului aș putea spune, pentru țara noastră, ne  lăsam manipulați de niște interese meschine,  gândim cu buzunarul unora și ne folosim capetele numai pentru poze festive?

Dacă așa stau lucrurile, suntem niște marionete și fiți încredințați că vom plăti scump nepăsarea, din cauza nesăbuinței noastre, o întreagă țară va purta pentru totdeauna eticheta de fraierii Europei, de  vânzători păguboși, tranzacționând cea mai importantă rezervă strategică, aurul, într-o perioadă de adâncă criză a economiei mondiale.

„Cluj Capitală Culturală Europeană” reprezintă cel mai ambiţios proiect comunitar-cultural al oraşului, după 1989. Întreaga energie şi capacitate intelectuală-financiară a urbei noastre trebuie să susţină acest proiect serios, ce poate contribui decisiv la dezvoltarea Clujului în următorii 10 ani.

Un Cluj deschis Europei, reprezintă o excelentă carte de vizită pentru Transilvania şi implicit pentru România.În Cluj-Napoca există o tradiţie seculară a unei bune organizări comunitare şi a unei diversităţi culturale, creatoare de valoare socială şi  economică.. Orasul nostru este de asemenea recunoscut ca un stindard al  multiculturalismului in Romania, Universitatatea Babes Bolyai reprezentand un model de dialog intercultural si un promotor al acestuia.

Scopul comun imediat este să obţinem prim-planul în competiţia internă (cu Timişoara şi Iaşi) iar în final să fim câştigători. Este esenţial să avem parte de un lobby puternic la nivel naţional şi internaţional.

Este nevoie de o viziune pe termen lung a tuturor factorilor responsabili din Cluj si un  parteneriat real intre administratia locală, politicienii clujeni,  indiferent de culoarea politica,  mediul de afaceri, ONG-urile, mediul universitar, media  si cel mai important, oamenii de cultură, ce trebuie să stabilească un program comun de evenimente culturale ce urmeaza a se desfăşura în următorii ani la Cluj.

Liderii confesionali trebuie consultaţi în demersul nostru comun. Clujul este un exemplu de ecumenism, de bună convieţuire. În oraş se regăsesc principalele culte întâlnite astăzi în Europa, fiecare cu biserici reprezentative.

Trebuie să sprijinim acest proiect în spirit comunitar şi partenerial, să construim actori capabili să contureze proiecte de dezvoltare culturală şi social-economică (infrastructură) ca  procese esenţiale pentru o înflorire culturală a oraşului. Foarte importantă este viaţa oraşului, cum pulsează Clujul şi împreună trebuie să creăm idei, proiecte.

Prin intermediul culturii, Clujul se poate contura ca un oraş deschis creativităţii şi noului, un Cluj High Tech, în care marile branduri  să găsească un mediu prietenos şi deschis unor posibile investiţii. Un oras in care brandurile locale sa se dezvolte si sa dea valoare si stralucire orasului, sa reprezinte acel manunchi de nestemate care impodobesc coroana si raspandesc in jur prosperitatea. Cand ma refer la brandurile locale includ de la servicii financiare, mediul universitar,  produse traditionale si pana la arta, cultura, sport sau media!

Alături de festivalurile TIFF şi Comedy, s-ar mai putea face lobby pentru susţinerea unui important Festival de Muzică Folclorică & Populară, construirea unui Teatru de Vară, susţinerea unui Festival al Teatrului Transilvănean la Cluj  sau al unui Teatru de balet, având în vedere tradiţia teatrală a oraşului ce poate veni în completarea spectacolelor încântătoare oferite de Teatrul Naţional Lucia Blaga, Opera Naţională din Cluj, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi Opera Maghiară. Si nu in ultimul rand Expozitii de Pictura periodice,  avand in vedere performantele Scolii de arte plastice de la Cluj, un spatiu expozitional  destinat exclusiv artistilor plastici clujeni, in special tinerilor artisti ar fi binevenit. Dar sunt convinsa ca remarcabilii oameni de cultura care-i are orasul nostru au in vedere mult mai multe proiecte si propuneri ale unor programe culturale de calitate.

Cultura şi dezvoltarea capacităţii de a crea poate reprezinta o avuţie regională, încurajarea individului în a-şi folosi resursele intelectuale, spiritul de iniţiativă şi adaptarea continuă la schimbare reprezintă repere majore pe care comunitatea clujeană trebuie să le sprijine pentru a contribui la dezvoltarea  Clujului.

„Cluj 2020” poate să devină reperul cetăţeanului clujean.

Cred ca  multi clujeni se simt deposedaţi de abilitatea de a se solidariza, iar mulţi dintre cei care au nevoie de un sprijin social sau financiar rămân la mila sistemelor instituţionale şi ale celor comerciale. Este necesară dezvoltarea unui alt tip de solidaritate, unul comunitar, în jurul acestui proiect generos, prin care cetăţenii să constituie o reţea de informare, comunicare şi luare a deciziei, astfel încât comunitatea locală clujeană să fie ea însăşi un agent de schimbare!

Acesta este sistemul de referinţă în care consider firesc să ne construim viitorul şi totodată aceasta este şansa noastră ca comunitate. Trebuie să învăţăm din experienţa altor capitale culturale europene şi să ne însuşim elementele cheie ale strategiei reţetelor culturale de succes europene.

Cu o condiţie însă, esenţială cred, aceea de a nu confisca acest proiect în interes politic! Acest proiect trebuie să curgă firesc şi simplu prin toate canalele enunţate mai sus spre un singur scop,  beneficiul comunităţii, aşa vom avea de caştigat toţi, fără încrâncenare şi fără consum de energii şi resurse inutile. E un apel la parteneriat, solidaritate şi implicare pentru un proiect comun, al nostru ca cetăţeni ai oraşului Cluj -Napoca!

Schimbările climatice reprezintă una dintre preocupările esenţiale ale societăţii zilelor noastre (inundaţii, incendii, cutremure, inundarea zonelor amenajate sub nivelul mării, etc). Există o mare posibilitate ca schimbările climatice să devină ireversibile în condiţiile  creşterii temperaturii pământului cu 2-3 °C.

Fenomenele meteorologice extreme pot duce la înregistrarea unor declinuri economice, datorate pagubelor de natură materială şi psihică a numeroase comunităţi.

Ecologia este născută şi din valorile stângii iar în România ea este slab reprezentată. De-a lungul istoriei recente numeroşi lideri de stânga din partide social-democrate, socialiste europene, au avut simpatii pentru cauza ecologistă şi de multe ori partide verzi au participat în guverne alături de partide de stânga,  cel mai renumit exemplu fiind colaborarea dintre partidul verde (The Alliance ’90/The Greens) condus de  domnul Joschka Fischer (ministru de externe şi vice-cancelar în guvernul social-democratului Gerhard Schröder, 1998-2005) şi social-democraţii germani.

În Parlamentul European, Partidul Verde European colaborează cu familia politică a Partidului Socialist European a cărei membri suntem.

În România mişcarea ecologistă este încă în faza incipientă. Cu toate că există o platformă politică specifică, aceasta are o aderenţă redusă în rândul societăţii.

România are mari probleme de mediu, poluarea fiind un factor nociv pentru aer şi ape. Despăduririle majore din ultimii 20 de ani dar şi dezafectările unor obiective industriale făcute fără ecologizare au provocat pagube substanţiale mediul ambiant.

PSD îşi propune să dezbată energic problemele ecologice din România: „Construirea, în cadrul Partidului, a unei structuri ecologiste (similare TSD, Organizaţiei de Femei şi celei de Seniori) care să dezvolte mesajul PSD în această direcţie. Acceptarea, chiar încurajarea şi sprijinirea TSD şi a Organizaţiei Ecologiste de a promova idei şi forme de acţiune chiar mai evoluat-radicale (gen Brigăzi Verzi) faţă de linia oficiala a Partidului, în scopul testării acestora ca efect politic şi social şi însuşirii lor ulterioare” România Corectă, Victor Ponta. Iniţiativa preşedintelui Ponta a fost materializată deja în Cluj, unde TSD-PES Cluj au organizat deja o dezbatere „Cum să salvam Rosia Montana” în primăvara acestui an.

Trebuie să preluăm temele ecologiste, de stânga şi să creăm un cadru propice în care le putem aplica. Toate eforturile noastre pentru un mediu mai curat sunt necesare.

Eficienţa energetică este o certitudine win-win iar reglementarea pieţii energetice este imperios necesară. România are o tradiţie seriosă în ceea ce priveşte producţia de energie, beneficiind de un sistem organizat dar depăşit tehnic şi slab evaluat economic.

PSD trebuie să dezvolte o ofertă politică ambiţioasă în prinvinţa energiei regenerabile (aproximativ 33% din energia electrică ar trebuii să aibe provenienţă din resursele regenerabile). Decalajul inovator, tehnologic al României faţă de alte state membre ale UE este resimţit şi în acest domeniu. Uniunea Europeană a început să dezvolte şi să promoveze încă din anii `90, energie regenerabilă, pentru a înlocui combustibilii fosili.

Probabil că mulţi dintre noi se întreabă ce ar trebuii să facem concret în acest demers ecologic. Soluţiile sunt numeroase: Utilizarea biomasei (lemn), a deşeurilor biodegradabile şi a biogazului de către centralele electrice; Folosirea boilerelor ce funcţionează pe bază de lemn în clădiri (ce înlocuiesc încălzirea din clădiri bazată pe electricitate sau combustibili); Extragerea căldurii din sol prin sursele geotermale sau energie solară; Generarea de energie eoliană prin turbinele eoliene; Reducerea emisiilor de CO2 ca urmare a creşterii carburanţilor regenerabili.

Biocombustibilul este o realitate a secolului XXI. Acesta a apărut datorită câtorva factori: neuniformizarea combustibilului pe glob a dus la creşterea preţului petrolului (începând cu 1973), apoi epuizarea combustibilului (ţiţei şi gaze naturale) a dus la înlocuirea treptată a surselor neregenerabile cu cele regenerabile; protejarea mediului ambiant.

Rolul viitoarei structuri ecologice a PSD este şi acela de a explica cetăţeanului că reducerea „amprentei” de carbon a UE, nu este un proces ce ţine doar de lideri politici şi transformări masive în industrie , ci însemnând şi contribuţia individuală a fiecăruia dintre noi în ceea ce priveşte reducerea emisiilor prin diferite modalităţi: izolarea locuinţelor şi a conductelor de apă caldă (peste 50% din pierderea de căldură se datorează din cauza slabei izolări a locuinţelor); stingerea becurilor din camerele unde nu locuim; închiderea completă a electronicelor – scoaterea lor din standby; sortarea deşeurilor pentru reciclare; verificarea presiunii în pneuri, utilizarea uleiurilor de motor cu vâscozitate redusă; călătoria cu trenul.

România trebuie să se ralieze Strategiei Energetice Europene prin asigurarea creşterii ponderii energiei alternative în producţia de energie. Acţiunea coordonată la nivel european în privinţa energiei nu este o noutate, UE având un cadru unic de reglementare a politicilor energetice. Aceast tip de administrare a energiei va asigura resurse energetice competitive, durabile şi mai ales sigure pentru mediu, urmărind reducerea emisiilor de CO_2. Direcţiile prin care UE doreşte să-ş atingă obiectivele energetice şi de mediu propuse sunt: eficientizarea şi diversificarea pieţelor energetice; politică ambiţioasă în privinţa energiei regenerabile; economisirea energiei (nivel industrial şi rezidenţial); cooperare europeană şi internaţională.

Această raliere trebuie acompaniată cu protecţia ecosistemelor din România şi reconstrucţia ecologică acolo unde este necesară. Protejarea tezaurului natural (floră, faună) din Deltă, Dunăre, Parcuri Naţionale şi Marea Neagră, îngrijirea ariilor şi siturilor protejate de lege sunt prioritare pentru România (1121 Arii Naturale Protejate din care 27 sunt Parcuri  Naţionale şi naturale; 3 rezervaţii ale biosferei incluse în patrimoniul Unesco – Delta Dunării, Retezat şi Pietrosul Rodnei.

Problema deşeurilor, prevenirea generării, reciclarea şi valorificarea acestora trebuie rezolvată. Colectarea selectivă, folosirea deşeurilor ca materie primă în construcţie, valorificarea lor prin metoda tehnică şi depozitarea controlată sunt soluţii eficiente pentru moment.

Partidul Social Democrat are deja o expertiză în domeniul ecologizării României printr-un program lansat în guvernarea Năstase: „România Curată” (Aprilie 2002) Esenţa acestui program cuprindea următoarele aspecte: asigurarea protecţiei şi conservării mediului natural; asigurarea unui management integrat al deşeurilor; creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei în spiritul protecţiei mediului.

Horia Nasra

Secretar General TSD Cluj

Vicepreședinte PES România

Autostrada A3, care urma să lege municipiul Braşov de graniţa României cu Ungaria, la Borş, a fost proiectată în 2003, în perioada administraţiei PSD. Traseul stabilit era: Braşov – Târgu Mureş – Cluj-Napoca – Oradea/Borş. Pentru construcţia autostrăzii a fost încheiat un contract cu compania americană Bechtel, în valoare de 2,2 miliarde euro. Cei peste 400 km de autostradă constituie unul din cel mai mare proiecte de infrastructură dezvoltat în ultimii ani în Europa. Obiectivul a primit numele “Autostrada Transilvania” şi a fost susţinut cu entuziasm de politicienii ardeleni, mai ales cei din PSD, dar şi din UDMR.

Lucrările au început la data de 16 iunie 2004, cu inaugurarea şantierului de la Săvădisla, centrul de comandă al viitoarei autostrăzi. Imi amintesc si azi bucuria si mandria tuturor celor prezenti acolo, asistam la un moment special, primul proiect de anvergura nationala in infrastructura era lansat la Cluj cu sprijinul si implicarea a trei dintre cei mai respectati si valorosi ministri ai istoriei posdecembriste, Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş.

După venirea la putere a alianţei “Dreptate şi Adevăr”, la sfârşitul anului 2004, lucrările la autostradă s-au blocat. Sub pretextul punerii în aplicare a platformei lor justiţiare, pretinzând că există neregularităţi în contract si că preţul este prea mare, alianţa portocalie a decis renegocierea înţelegerii cu Bechtel, astfel că timp de aproape un an execuţia a fost oprită.

Când lucrările au fost totuşi reluate, mai mult la presiunile ambasadei Statelor Unite, guvernanţii au afirmat că au obţinut condiţii mai bune de la firma americană. De fapt, lucrurile au stat tocmai pe dos, negocierile având loc în plină euforie imobiliară, astfel că preţurile la terenuri, materiale de construcţii şi forţă de muncă crescuseră enorm între timp.

Ultimii ani de guvernare PDL au marcat realizarea cu mari întârzieri a proiectului, astfel că după 6 ani de la începerea lui au fost terminaţi doar 40 km din ce 415 preconizaţi. Termenul iniţial de finalizare, anul 2012, este imposibil de atins, astfel că darea în folosinţă a întregului obiectiv va fi amânată cu 62 ani, în ritmul în care a decis PDL, aducând cu sine prejudicii enomice mari pentru zona noastră şi contabilizarea unui numar mare de pierderi de vieţi omeneşti datorate accidentelor rutiere.

Costurile au crescut extrem de mult; dacă la început se vorbea despre un preţ prea mare acceptat de administraţia PSD, azi ne amintim cu nostalgie de acea sumă, având în vedere că acum se estimează un cost total cel puţin dublu pentru finalizarea autostrăzii, peste 11 milioane euro pe km. Astfel, se va ajunge la un cost pe kilometru mai mare decat în cazul unor autostrăzi din tundra norvegiană sau din zone de război cu terenuri minate, cum este Kosovo, unde Bechtel are lucrări similare.

Vina pentru întârzieri aparţine actualei administraţii, care a derulat foarte încet exproprierile de terenuri şi eliberarea lor de sarcini, punând compania constructoare în imposibilitatea de a lucra. De asemenea, banii datoraţi de stat au fost viraţi cu întârziere în conturile prestatorului, iar penalităţile au fost plătite din banii contribuabililor. Toata actiunea  actualei guvernari portocalii a fost impotriva proiectului!

Liderii PDL au venit  cu tot soiul de idei năstruşnice pentru a-şi acoperi incompetenţa, propunând o nouă renegociere, un parteneriat public-privat, un credit-furnizor, o împărţire a proiectului pe mai multe segmente sau chiar amânarea lui. Guvernarea de dreapta a lui Băsescu nu este capabilă să ducă la bun sfârşit nici măcar proiectele începute de PSD!

Pe vremea când era Ministru al Transporturilor, actualul preşedinte, Traian Băsescu, a declarat că România nu are nevoie de autostrăzi. Între timp părea că s-a răzgândit, dar colegul său de partid, fostul Ministru al Transporturilor Radu Berceanu, a declarat recent că “Autostrada Transilvania este o prostie”. Pe cine mai conving oare declaraţiile optimiste ale lui Emil Boc în privinţa acestui proiect când nici măcar colegii săi pedelişti nu sunt de acord cu el, iar realitatea ne arată ca autorităţile nu sunt capabile să-l pună în practică?

Iată cum un proiect de tip esential, un proiect cu adevărat orientat spre binele public şi care generează bunăstare a fost îngropat de guvernanţi şi politicieni mici, cu mize şi interese meschine, proprii sau de grup.

Unde s-a pierdut mult vestitul dicton al concitadinului nostru, actualul prim ministru Emil Boc, “autostrada TRANSILVANIA se execută, nu se discută”? În negura căror interese, sau a căror oceane de demagogie politică? Despre aceeaşi demagogie infinită putem vorbi şi în cazul finului lui Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care săptămâna trecută a venit cu ideea năstruşnică de a îşi asuma în numele judeţului o parte din autostradă. Eu personal m-am săturat de felul în care ni se face agenda publică cu mari proiecte pe care nu le mai vedem concretizate. Am avut 700 de km de drumuri judeţene, am avut spital regional şi acum avem autostradă. În declaraţii. În realitate avem demagogie şi minciună. Sper ca liderii locali portocalii să se oprească aici şi peste o lună – două când vom vedea că şomajul a crescut, că investitorii pleacă, ca saracia e tot mai mare, să nu ne propuna să lansăm nave spaţiale în Cosmos cu fotografiile “MULT IUBITILOR CONUCATORI” . In scopul promovarii Romaniei!

Autostrada Transilvania are o mare importanţă pentru România, în general, şi pentru Ardeal, în special. Avantajele economice sunt evidente; o autostradă înseamnă mult mai mult decât un simplu coridor de circulaţie; un astfel de proiect aduce investiţii, turişti, notorietate şi bunăstare zonelor limitrofe. Dacă ar fi cuantificate şi oportunităţile ratate prin întârzierea finalizării acestui proiect, pierderile României ar fi mult mai mari.

Este de datoria tuturor politicienilor să susţină acest proiect, în special a celor din Ardeal. Interesul naţional este mai presus de culoarea politică şi interesele de grup, iar această autostradă va aduce mari beneficii  tuturor locuitorilor, propulsându-ne  cu un pas mai aproape de lumea civilizată din care toţi dorim să facem parte. Avem nevoie de Autostrada Transilvania, avem nevoie de proiecte esentiale!

“Ion isi trage originea dintr-o scena pe care am vazut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de inceput de primavara. Pamantul jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am vazut un taran, imbracat in straie de sarbatoare. El nu ma vedea… Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul… L-a sarutat ca pe o ibovnica…” (Liviu Rebreanu )

Recentele deplasari prin tinutul dragului meu Ardeal mi-au evocat amintirile copilariei de la tara si minunatele ore de literatura, cand Doamna Profesoara preda tema romanului “ION” de Liviu Rebreanu,dragostea de glie, puternica legatura a taranului roman cu pamantul!

Spre bucuria mea am avut parte de dascali minunati, mama mea, care-mi repeta mereu, oricat de imbufnata eram ca trebuia sa ma trezesc cu noaptea in cap sa merg la sapa, cules cartofii sau strans fanul, ca e o rusine si un pacat sa lasi pamantul nelucrat.

Profesoara mea de romana din liceu careia ii port un respect deosebit si pentru modul in care ne-a predat aceasta lectie de viata, tainica glasuire a pamantului si simbioza taranului cu universul naturii intr-o traire autentica, demna, in care instinctul dreptatii era  predominant, suveran chiar!

In toata revolta mea initiala, acest roman m-a fascinat prin suferinta lui ION ca nu are pamantul lui sa-l lucreze,prin modul in care el gandea si respira prin  porii pamantului acesta fiind nasterea si moartea lui.

Cand vad parloagele tarii goale,nelucrate, necosite, pline de balarii si peturi nu pot sa nu ma intreb, unde s-a pierdut aceasta dragoste de glie? Cine mai saruta azi pamantul asemeni lui Ion, in imensa bucurie fata de ceea ce-ti ofera acesta , painea noastra cea de toate zilele?

In imensul zgomot provocat de criza economica, reorganizarea teritoriala administrativa, modificarea constitutiei, taieri de panglici mai lungi decat autostrazile, coruptia din vami, marea reforma a statului, taieri de salarii, disponibilizari masive, mai aude cineva “Plansul Pamantului”?

Pamanturile din Ungaria, Austria, Italia, Germania, Franta, Spania zambesc zilei si celui care le lucreaza, prin bogatia rodului care-l ofera,  Nu vezi o palma de pamant nelucrat, si acest lucru il putem vedea chiar si la vecinii nostri din Bulgaria.

Armonia naturii, prosperitatea, vorbesc de la sine!

Ale noastre pamanturi plang, sunt parasite! Ne-am dobandit dreptul de proprietate, ne-am luptat pentru o palma de pamant mostenita, ne-am certat si ne dusmanim frati cu frati, mama cu copil ca sa-l intabulam pe numele nostru si apoi sa-l abandonam?!

O politica coerenta in agricultura, incurajarea formelor asociative, acordarea subventiilor pentru pamantul lucrat si productia obtinuta, si nu pe titlul de proprietate de pe hartie, ar putea asigura hrana cetatenilor Romaniei si a inca 60 de milioanele de cetateni europeni. Ar crea locuri de munca si o relansare economica reala, ar crea comunitati rurale prospere!

A fost responsabilitatea guvernului Boc condus de Basescu sa reformeze agricultura,  inainte de a reforma si destrama statul roman, si de a asigura romanilor alimente ecologice ieftine, insa administratia pedelisto-udemerista a esuat lamentabil, provocand aceasta grava criza alimentara si  prabusirea inimaginabila a nivelului de trai.

Constat cu amărăciune o nouă gafă politică a Preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, considerând că etichetarea Regelui Mihai I de România ca fiind „slugă la ruşi” este o răbufnire politică cu iz stalinist.

Este regretabil că un şef de stat apreciază atât de dur şi incorect activitatea politică a unui predecesor, neluând în seamă adevărul şi contextul istoric al acelor vremuri. O astfel de atitudine lipsită de orice raţionament logic,agresivă și nejustificată duce la denigrarea instituţiei prezidenţiale din România, institutie in fruntea căreia ii amintesc actualului presedinte ca este vremelnic.

Declaraţia lui Traian Băsescu conform căreia, actul de abdicare a Regelui Mihai I a fost „un mare act de trădare” este iresponsabilă şi surpinzătoare prin prisma unei concluzii emanate de celebrul Raport de Condamnare a Comunismului coordonat de Vladimir Tismăneanu la cererea Administraţiei Prezidenţiale: „Distrugerea partidelor politice şi continuităţii constituţionale prin abdicarea forţată a regelui Mihai”. Nu mă mai surprinde ca dl Basescu se contrazice pe sine, insă nu este posibil să folosească pe oricine după bunul plac cu unicul scop de a controla agenda publică.

Stim că a avut o mare problemă cu proiectul de reorganizare teritorială, proiect care de fapt nici măcar nu exista, insă faptul că a ales să schimbe agenda publică folosindu-se de Regele Mihai este cel putin lipsă de respect față de tot ceea ce inseamnă trecutul Romaniei. Faptul că la doar câteva ore după aceea a fost chemat la Budapesta pentru că Viktor Orban să îi spună exact cum trebuie reorganizată România, iar CRU al UDMR de mâine de la Târgu Mureș îi va confirma acest lucru, este dovada clară că Băsescu a vîndut Romînia pentru cele 5 procente ale UDMR. Practic după ce a distrus România din punct de vedere economic, Băsescu ține cu tot dinadinsul să o distrugă și teritorial.

Preşedintele Traian Băsescu dovedeşte încă odată că afirmaţia sa “Şcoala românească scoate tâmpiţi” îşi are originile probabil din trăiri personale, necunoscând aspecte ale istoriei care se studiază in clasele primare.

Îi sugerez Preşedintelului Traian Băsescu să se întoarcă la lectura istoriei clasei a VIII-a pentru a-şi clarifica cunoştinţele istorice ale neamului pe care cu mediocritate îl reprezintă! Ion Antonescu a fost conducătorul statului român iar Regele Mihai era mai degrabă un lider simbolic, un tânăr de 22 de ani, ce nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un premier cu puteri depline numit „Conducător”.

Declarațiile forțate ale Președintelui Traian Băsescu, nu corespund adevărului istoric, si nu este datoria Domniei sale sa ne tina lectii de istorie, întinzând o mână discursului extremist neofascist prin glorificarea unui personaj controversat al istoriei României – Mareșalul Ion Antonescu, rămas în istorie cel puțin pentru simpatiile naziste și o gândire rasială evidentă.

Consider că această ieftină diversiune a Președintelui Băsescu prin care dorește să diminueze nemulțumirea populației privind excepția administrativ-terirtorială etnică din secuime, susținerea PDL și a Președintelui a Ținutului Secuiesc (HarCov) este periculoasă pentru democrația românească.

Respectul reciproc este iarăși o altă lecție de viață pe care tânărul Băsescu nu a trăit-o se pare în copilărie. Cetățenii respectă instituţiile, respectă Preşedinţia României chiar dacă multora alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte nu ne convine. Asta l-ar obliga şi pe domnul Traian Băsescu să respecte tradiția și ceea ce a reprezentat în această ţară Casa Regală şi Regele Mihai, care a fost a fost o victimă politică a istoriei și a celui de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi am participat la o dezbatere interesantă (în calitate de gazdă – speaker al TSD Cluj) organizată de tinerii social-democraţi din Cluj – “Reforma Constituţională a României”.

Am constatat cu tristeţe lipsa oricărui interes a nomenclaturii portocalii pentru o astfel de dezbatere constructivă. Absenţa Preşedintelui Comisiei de revizuire a Constituţiei, deputatul PDL Daniel Buda a arătat încă odată dispreţul PDL pentru români şi instituţiile statului.

Invitaţii dezbaterii: Senatorii Dan Şova, Alexandru Cordos, deputatul Horea Uioreanu, vicepreşedintele UDMR Deak Ferencz, liderul TNL Cluj-Napoca Ioan Bîldea şi secretarul-general TSD Cluj-Napoca Horia Nasra au reuşit să traseze câteva direcţii subiectului propus, discuţiile fiind moderate de Gabriel Oniga.

Personal am păstrat muniţie şi pentru Presa Locală urmând a descrie în două articole ce consider mai eficient din punct de vedere instituţional pentru România de astăzi.

Prezidenţialism sau Parlamentarism?

Clasificările actuale ale sistemelor politice democratice, cauţionate de mecanismele constituţionale care stabilesc raporturile între puterea statului, mai precis cea legislativă şi executivă, recunosc conceptualizarea a două mari categorii de organizări politice: sistemul prezidenţial după modelul SUA şi sistemul parlamentar după  tradiţia politică din  Marea Britanie.

Între aceste două sisteme există şi o variantă hibird, un al treilea tip de sistem politic, numit semi-prezidenţial, specific celei de-a cincea Republici Franceze.

Dacă privim dincolo de rigiditatea acestor canoane  şi de faptul că acestea în primul rând reprezintă o valoare didactică, s-a constatat că puţine state democratice corespund în totalitate uneia sau alteia dintre sisteme. Practic, doar Statele Unite simbolizează prezidenţialismul autentic şi doar Marea Britanie parlamentarismul primar, clasic.

Majoritatea democraţiilor europene se plasează ,,undeva între” cei doi poli teoretici, mai similar cu unul sau cu celălalt.

Am să sintetizez reperele practice care conceptualizează sistemul prezidenţial, respectiv pe cel parlamentar. Cu italice sunt consideraţiile personale.

1. Răspunderea politică a executivului

În practica sistemelor politice parlamentare, guvernul răspunde politic în faţa parlamentului. Traducând  , atât pentru a legitima cât şi pentru a demite un guvern este necesar suportul, votul parlamentului: de învestitură  în primul caz, de neîncredere adică moţiune de cenzură în al doilea caz.

În regimurile prezidenţiale, executivul de fapt, preşedintele răspunde politic doar în faţa naţiunii, a cetăţenilor ce l-au responsabilizat prin vot mandatul său având o durată fixă, aşezată în textul constituţiei.

Apărătorii sistemului prezidenţial acreditează teoria conform căreia stabilitatea executivului este una dintre victoriile sigure ale guvernământului de tip prezidenţial.

Total fals mes amies! Stabilitatea guvernului în sistemele politice prezidenţiale nu este un avantaj. Stabilitatea poate deveni un avantaj doar în cazul când prestaţia administraţiei este sănătoasă. Când prestaţia preşedintelui republicii este mediocră, imposibilitatea înlocuirii preşedintelui devine o problemă serioasă chiar şi pentru majoritatea ,,de aceeaşi culoare politică”.

Liderii guvernelor din sisteme parlamentare gen Marea Britanie şi Germania răspund politic în faţa legislativului din ţările lor, putând să-şi piardă sprijinul oricând, dacă majoritatea membrilor parlamentului consideră acest lucru. Riscul unei posibile instabilităţi executive, oricum puţin probabilă în tradiţia unor culturi politice responsabile şi respectabile, poate fi diminuat printr-o procedură gen ,,votul de neîncredere constructiv”, prevăzut în actul juridic fundamental din Spania şi Germania. O astfel de moţiune de cenzură cere, pentru demiterea executivului, nu doar formarea unei majorităţi în legislativ contra cabinetului, condiţie suficientă în numeroase sisteme politice din Europa inclusiv în România ci şi o alternativă imediată pentru noul executiv.

2. Modalitatea de alegere\desemnare a liderului executivului.

În sistemele parlamentare, liderul executivului, premierul, este ales prin votul membrilor legislativului, în timp ce în sistemele prezidenţiale liderul guvernului,  preşedintele este ales prin vot direct, universal.

Este evident că desemnarea liderului executivului de către cetăţeni constituie un semn al principiilor fundamentale ale democraţiei, presupunând că cetăţenii ştiu pentru cine votează.

Din fericire  personalizarea politicii în era mass mediei determină alegătorii să fie bombardaţi cu imagini ale politicenilor,confecţionate în laboratoarele profesioniste ale unor agenţii de PR, marketin politic specializate.

Acesta este un fenomen bun şi rău simultan: bun pentru că ar trebui să ofere,  o mai atentă cunoaştere a politicienilor, rău pentru că introduce în ecuaţia votului multe variabile subiective: notorietatea şi charisma politicianului, forţa financiară a grupului de interese ce-l promovează.

De partea cealaltă, votul în favoarea unor partide, ce prezintă oferte politice majore, consacrate, conturate din punct de vedere doctrinar gen: tradiţiile laburistă,  conservatoare, din Marea Britanie, opţiunile social-democrate, liberale sau creştin-democrate din Germania, pot da  direcţii politice bine structurate pe mandatul legislaturii, urmând ca guvernul să pună în aplicare această decizie politică.

3. Caracterul procesului decizional din interiorul guvernului

Parlamentarismul este un partener al guvernelor colegiale, bazate pe decizie colectivă adică fiecare membru al cabinetului se bucură de încrederea legislativului, în multe situaţii desemnarea unui guvern fiind rezultatul consensual al unei coaliţii în care miniştrii reprezintă diferite partide politice). Prezidenţialismul este conceptualizat, din această perspectivă, de guverne cu decizie necolegială, unipersonală. Preşedintele numeşte, parlamentul este doar un observator.

În sistemele politice prezidenţiale, nici un politician nu poate aparţine simultan puterii legislative şi celei executive, în timp ce sistemele politice parlamentare încurajează acest fenomen.  Personal consider că, conexiunea umană şi politic-instituţională determinată prin ,,includerea” cabinetului în forul parlamentar ar fi în beneficiul unei guvernări mai eficiente, care poate exprima, într-o manieră coerentă, o voinţă politică majoritară.

Practic vorbim despre separarea rigidă a puterilor statului în cadrul sistemului prezidenţial şi separarea suplă a puterilor statului, asezonată cu o colaborare a lor, în cazul sistemelor politice cu caracter predominant parlamentar.

Horia Nasra

Secretar General TSD Cluj-Napoca

Vicepreşedinte PES România

Stimaţi prieteni,

Proiectul Noului Cod Rutier ce a fost aprobat de Senat va fi supus atenţiei Camerei Deputaţilor, acesta fiind considerat unul dintre cele mai flexibile proiecte de acest gen din Uniunea Europeană în condiţiile în care  numărul deceselor din accidente rutiere a depăşit, în 2010, cifra de 2.300 persoane, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană.  Per total, în anul 2010 au avut loc în România 9.213 accidente grave, în care 2.363 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 8.477 au fost grav raniţi.

Depăşirea cu cel mult 20 km/h a vitezei maxime admise de vechiul Cod Rutier, folosirea telefoanelor fără dispozitiv hands-free, nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers şi nepurtarea centurii de siguranţă de către pasageri nu vor mai fi sancţionate cu amenzi şi puncte de penalizare, decît cu avertisment scris pe o perioadă de şase luni pentru prima abatere.

Noul proiect nu este în concordanţă cu evoluţia evenimentelor rutiere a ultimilor ani, acest fapt fiind confirmat şi de Preşedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), Marian Nedelescu, acesta declarând recent  în cadrul unei conferinţe că: „România se situeaza, şi în acest caz, în coada clasamentului european, în ciuda faptului că ţara noastra era obligată de Uniunea Europeana să reduca cu 50% numărul accidentelor rutiere până în anul 2009, lucru care nu s-a intamplat”.

Legea ce a fost adoptată de Senatul României prevede ca nepurtarea centurii de siguranţă să nu mai fie sancţionată decât cu avertisment scris în prealabil, în timp ce în  ţările europene această faptă atrage după sine amenzi usturătoare. În Grecia o astfel de sancţiune este penalizată cu 350 de euro, Spania 150 de euro, Germania 30 de euro iar în Marea Britanie valoarea a crescut de la 30 la 60 de lire! În SUA amenda variază în funcţie de stat: În New York cuantumul este de 50 de dolari iar în capitala federală Washington de 90. În peste 20 de state, amenda standard este de 25 de dolari.

Pentru neregulile prezentate mai sus, şoferii din România plătesc până acum amenzi cuprinse între 134 de lei şi 204 lei, în codiţiile în care în România numărul de morţi în evenimente rutiere este cu mult peste media europeană!

În ţara noastră, anul trecut, peste 2.300 de persoane au fost ucise datorită unor evenimente rutiere. Una dintre cauze este faptul că pasagerii nu folosesc centura de siguranţă aceasta  nereprezentând o prioritate pentru pasagerii din faţă cât şi mai puţin pentru pasagerii de pe locurile din spate.

Numărul victimelor ar putea creşte dacă deputaţii vor aproba noile reglementări aduse Codului Rutier de către senatorul PD-L, Staicu Dumitru Florian. Senatorul  propune ca nepurtarea centurii de siguranţă sau a dispozitivelor de siguranţă omologate să fie nu mai fie sancţionat cu amendă sau puncte penalizare ci  doar cu avertisment scris.

Depăşirea vitezei maxime admise cu 20km/h ar putea fi aprobată într-o ţară în care există o reţea serioasă de autostrăzi şi drumuri naţionale moderne. În condiţiile în care infrastructura rutieră din România este subdimensionată amintind cei 300 km de autostradă şi cei 15.934 km de drumuri naţionale peticiţi în multe zone, îmblânzirea sancţionării depăsirii vitezei poate produce adevărate drame umane.

Dacă ar fi aplicată propunerea aprobată de Senat , luând ca date de referinţă amenzile din anul 2010, cel puţin 400.000 de şoferi ar scăpa de amenzi pentru depăşirea vitezei cu mai puţin de 20 de km/h peste limita legală!

Lipsa resurselor financiare necesare desfășurării în mod susținut a activităților de educație rutieră alăturate unei legislaţii permisive eludează scopul primar al Codului Rutier – prevederile sale având menirea de a „educa” pe cei ce nu au capacitatea să înţeleagă menirea centurii de siguranţă atât pentru propriai persoană cât şi pentru restul participanţilor în trafic.

România trebuie să se ralieze Programului European de acțiune în domeniul siguranței rutiere conceput în 2003. Ce raţionament poate justifica aprobarea actualului proiect de Cod Rutier în condiţiile în care angajamentul politic al României faţă de Uniunea Europeană prevede reducerea substanţială a numărului victimelor din circulaţia rutieră?

Autorităţile române (Poliţia Rutieră) au elaborat o strategie de Abordare a Siguranţei Rutiere în perioada 2011-2020 pentru a atinge obiectivele de siguranţă în trafic ale Uniunii Europene. Se pune accent pe creşterea nivelului de respectare a normelor rutiere şi îmbunătăţirea instruirii, educaţiei utilizatorilor drumurilor, nicidecum pe o flexibilizare a legislaţiei rutiere.

Imposibilitatea înmânării documentelor prevăzute de lege la cererea poliţistului rutier va fi sancţionată doar prin avertisment prima dată, poliţiştii urmând a verifica prin staţie participantul în trafic . O astfel de abordare poate fi realistă în condiţiile unui sistem informatizat, centralizat, în care informaţia să ajungă la faţa locului în cel mult câteva secunde.

Consider că un Cod Rutier eficient  trebuie să ofere siguranţă participanţilor în trafic iar flexibilizarea lui trebuie să se producă proporţional cu scăderea numărului de victime. O astfel de flexibilizare se poate produce doar cu creşterea numărului de autostrăzi, modernizarea drumurilor naţionale, şi de sporirea educaţiei rutiere.

Pentru un politician responsabil, este prioritară fiecare viaţă, valoare individuală luată în parte, fiind alături de orice proiect ce oferă o măsură în plus de protecţie, şi nicidecum doar câteva voturi electorale datorate unui proiect populist!