Aurelia Cristea: „Introducerea obligatorie în aria curriculară a disciplinei de educație pentru sănătate”

Deputat Aurelia CRISTEA 

Cabinet Parlamentar

Str. Detunata, nr. 1, Cluj-Napoca, România

Tel. 0725.109.380 (mobil) | 0364.435.734 (fix)

deputat@aureliacristea.ro | www.aureliacristea.ro

 

 

ÎNTREBARE

 

Adresată: domnului Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale

Întocmită de către: Aurelia Cristea, deputat, membru al Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripţia electorală nr.13, Colegiul uninominal 3

Obiectul întrebării: Introducerea obligatorie în aria curriculară a disciplinei de educație pentru sănătate

 

Stimate domnule ministru,

Știm bine cu toții că prevenția este cea mai facilă modalitate de a ne păstra și proiecta un stil de viață sănătos, de la o vârstă fragedă și până la schimbările inevitabile ale maturității. Astfel, consider că educația pentru sănătate în școli, reprezintă una din principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind diferitele aspecte ale sănățății și nutriției, necesitatea prevenției și nu în ultimul rând de formarea atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.

În multe țări, educația pentru sănătate este obligatorie în școli, începând din clasa întâi până în clasa a douăsprezecea, astfel, educarea copiilor și a tinerilor spre un mod de viață sănătos se face încă de la o vârstă foarte fragedă, reușindu-se astfel transmiterea unui bagaj informațional corect copiilor și adolescenților. Totodată, se atinge unul din cele mai semnificative scopuri și anume acela de creare a unui comportament preventiv și de atitudini de responsabilitate individuală și nu în ultimul rând de culturalizare din punct de vedere igienic și sanitar a copiilor, a tinerilor și a viitoarelor familii.

Având în vedere că școala este locul perfect pentru transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătate a elevilor, deoarece are abilitatea și capacitatea de a se adresa unui procent reprezentativ din populație:

În ce măsură aveți în vedere introducerea în aria curriculară a unor discipline obligatorii  de educație pentru sănătate? Și de când?

Solicit răspuns scris.

Vă mulțumesc.

Aurelia CRISTEA

deputat PSD de Cluj

Leave a Reply