Aurelia Cristea, Întrebare: „Somaţiile primite de firmele din România de la direcţiile generale ale finanţelor publice locale”

Adresată: domnului Daniel Chiţoiu, Viceprim-ministru, Ministrul Finanţelor Publice

Întocmită de către:  Aurelia Cristea, deputat, membru al Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 13, CLUJ, Colegiul uninominal nr. 3

Obiectul întrebării: Somaţiile primite de firmele din România de la direcţiile generale ale finanţelor publice locale

Stimate domnule ministru,

În ultimele săptămâni, mi-a fost adusă la cunoştinţă o situaţie ce pare generalizată la nivelul României. Mai mulţi administrator sau patroni de firme au primit în poştă somaţii, prin care au fost anunţaţi că, în urma unei selecţii aleatorii, ar putea fi supuşi de către organele fiscale unei analize de risc. De asemenea, în aceleaşi somaţii, se arăta că, în urma analizei de risc, în cazul în care aceasta ar fi relevat neconcordanţe între datele înregistrate la finanţele publice şi cele ale firmelor, acestea ar urma să fie înscrise în categoria contribuabililor cu risc şi apoi supuse inspecţiei fiscale.

Astfel de somaţii au fost primite şi de către firmele care aveau plătite la zi toate taxele şi impozitele. Nu vă ascund că unii dintre aceşti administrator s-au declarat revoltaţi de primirea somaţiilor, considerând că ANAF porneşte de la premisa de vinovăţie a tuturor deţinătorilor de companii.

În acest context, vă rog să-mi precizaţi, domnule ministru, dacă transmiterea acestor somaţii face parte dintr-o strategie asumată a Ministerului Finanţelor, iar dacă este aşa, vă rog să-mi comunicaţi această strategie. De asemenea, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicaţi dacă găsiţi o astfel de procedură oportună şi utilă, în actual situaţie economic.

Vă mulţumesc!

Solicit răspuns scris.

Bucureşti, 26 noiembrie, 2013

Leave a Reply