Aurelia Cristea, întrebare: Majorarea alocaţiilor de hrană din spitalele de stat din România

Adresată: domnului Eugen Gheorghe Nicolăescu, ministrul Sănătăţii

Întocmită de către:  Aurelia Cristea, deputat, membru al Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 13, CLUJ, Colegiul uninominal nr. 3

Obiectul întrebării: Majorarea alocaţiilor de hrană din spitalele de stat din România

Stimate domnule ministru,

Alocaţiile de hrană din spitalele de stat au fost afectate de-a lungul timpului de creşterea TVA şi a preţurilor la alimente. În acelaşi timp, sistemul medical de stat din România asigură integral masa pacienţilor pe durata spitalizării lor, alimentaţia sănătoasă şi consistentă fiind de multe ori decisivă în îmbunătăţirea stării de sănătate a multor pacienţi.

În aceste condiţii, aş vrea să-mi transmiteţi, domnule ministru, care sunt valorile actuale ale alocaţiilor de hrană în spitalele de stat din România şi când au fost ele majorate ultima dată. De asemenea, vă rog să-mi transmiteţi dacă intenţionaţi, în viitorul apropiat, să majoraţi alocaţiile de hrană şi ce surse de finanţare aţi identificat sau aveţi în vedere pentru realizarea acestor majorări.

Vă mulţumesc,

Solicit răspuns scris.

Bucureşti, 27 noiembrie, 2013

Leave a Reply