Alexandru Cordoș și Vasile Grumaz soluțiile USL pentru revigorarea Municipiului Turda

USL Cluj a organizat o conferință de presă la sediul PSD Turda, duminică, 25 noiembrie, la care au participat liderii USL Cluj, președintele PSD Cluj, dl. Remus Lăpușan, președintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară și candidat al USL Cluj în colegiul senatorial nr. 3, senatorul Alexandru Cordoș, candidat al USL Cluj în colegiul senatorial nr. 4, vicepreședintele PSD Cluj, dl. Ilarie Ivan, candidat al USL în colegiul 7 de Camera Deputaților, președintele PSD Turda, dl. Cristian Matei și vicepreședintele CJ Cluj, dl. Ioan Oleleu.

„Alexandru Cordoș a fost unul dintre cei mai harnici senatori din senatul României, realizând foarte multe lucruri bune pentru această zonă. Alexandru Cordoș s-a bătut pentru problemele cetățenilor din Municipiul Turda aceștia fiind mulțumiți de activitatea senatorială a acestuia” a declarat dl. Remus Lăpușan, Președintele PSD Cluj.

„Am venit astăzi la Turda să anunț că-i sprijin pe Alexandru Cordoș și Vasile Grumaz, considerându-i cei mai buni candidați pentru Turda. Vreau să-i asigur pe toți turdenii că împreună cu ministrul transporturilor vom reglementa problema centurii ocolitoare a municipiului Turda și finalizarea Autostrăzii Transilvania” a declarat senatorul Marius Nicoară, Președintele PNL Cluj, candidat al USL în colegiul senatorial nr. 3

„Aveți în față echipa câștigătoare care poate să îndrepte erorile guvernării PDL, Băsescu, Boc realizate și în județul nostru. În ultimele zile am stat de vorbă cu foarte mulți cetățeni, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Actualul guvern încearcă să repare din ce au distrus în ultimii ani guvernanții PDL în zona Turda. Cabinetul Boc a însemnat pierderea a peste 20.000 de locuri de muncă în zonă, prioritățile mele pentru aceast colegiu fiind păstrarea și creearea locurilor de muncă” a declarat senatorul Alexandru Cordoș, candidat al USL în colegiul Senatorial nr. 4

În calitate de reprezentant al turdenilor în Camera Deputaților voi face lobby pentru crearea a cât mai multor locuri de muncă în zonă și voi susține programul de guvernare al USL care are ca priorități dezvoltarea infrastructurii, crearea de locuri de muncă, investiții în educație și sănătate” a declarat Vasile Grumaz, candidat al USL în colegiul 8 de Camera Deputaților.

Leave a Reply