Alexandru Cordoş, Întrebare, Infiintarea caselor private de sanatate

         Stimate domnule ministru,

         Guvernul din care faceti parte s-a angajat recent in fata Fondului Monetar International sa revizuiasca lista serviciilor medicale decontate bolnavilor si, treptat, sa privatizeze sistemul de sanatate.

          Prin privatizarea serviciilor medicale, se urmareste introducerea asigurarilor private de sanatate si infiintarea caselor private de sanatate.

In opinia unor organizatii sindicale (BNS), “subfinantarea cu care se confrunta sistemul romanesc de sanatate este cauzata de o gestionare ineficienta a fondurilor. Autoritatile romane nu ar trebui sa renunte la principiul solidaritatii sociale.”

 Pe cale de consecinta, prin infiintarea caselor private de sanatate,  apare posibilitatea ca un numar relevant dintre cetatenii acestei tari – mai precis aproape 15 milioane de persoane – sa nu poata beneficia de servicii medicale de specialitate.

           Fata de cele de mai sus, as dori sa va intreb, domnule ministru:

–                      Ce servicii medicale concrete va oferi viitorul sistem privat de sanatate, respectiv  ce servicii vor ramane neacoperite?

–                      Ce alternative reale veti oferi persoanelor care nu–si vor putea permite o asigurare privata, in ciuda faptului ca ani de zile au cotizat la sistemul de stat de sanatate?

       Aştept răspuns scris.

                        Cu stimă,

Senator de Cluj

Alexandru Cordos

Vicelider Grup Senatorial PSD

Leave a Reply