1 – FUNCTIE SI FUNCTIONAR PUBLIC.

2 – RECRUTAREA SI PROMOVAREA PERSONALULUI DIN ADMINISTRATIA PUBLICA.

3 – PERSONAL CONTRACTUAL.

 

a). Trăsăturile funcţiei publice :

1. Funcţia publică este o totalitate de atribuţii care oferă competenţele cu care este dotat un serviciu public în vederea înfăptuirii sarcinilor de organizare a executării şi de executare în concret a legii ;

2. Marea majoritate a funcţiilor publice au caracter profesional, dar există şi funcţii publice cu caracter politic, aceştia fiind : miniştrii, secretarii de stat, sub-secretarii de stat, primarii, consilierii.

3. Atribuţiile care formează conţinutul funcţiei publice trebuie să aibă un caracter legal, ceea ce înseamnă că ele sunt prevăzute în lege pentru fiecare funcţie publică şi nu se confundă.

4. Competenţa, atribuţiile care constituie conţinutul funcţiei publice nu pot fi trecute în contract, ci doar prin lege sau pe baza unor acte emise pentru executarea legii, deoarece prin funcţia publică se realizează interesele generale care nu pot fi negociate între raportul de funcţie publică – raport de drept administrativ.

5. Atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice se stabilesc în raport de sarcinile specifice, de specialitate, pe care fiecare serviciu public le îndeplineste, cu scopul satisfacerii unui anumit interes general.

6. Prin exercitarea funcţiei publice trebuie să se contribuie la realizarea puterii publice fie într-o formă directă în cazul funcţiilor de decizie, fie într-o formă indirectă prin acţiunile de pregătire, de execuţie şi control, acţiuni corelate cu exerciţiul autorităţii publice.

7. Funcţiile publice sunt create pentru a satisface interesele generale.

8. Funcţia publică exista înainte de a fi numit pe postul respectiv viitorul funcţionar public, neputându-se pune problema declanşării concursului doar pe ideea că funcţia publică urmează a fi înfiinţată.

9. Funcţiile publice au un caracter continuu în sensul că sunt create pentru a satisface interesele generale pe toată durata existenţei lor.

10. Funcţia publică are caracter obligatoriu, în sensul că drepturile şi obligaţiile ce alcătuiesc conţinutul acesteia trebuie exercitate, existând un grad de obligativitate în acest sens.

11. Prin exerciţiul efectiv al funcţiei se realizează competenţa autorităţii sau instituţiei publice conform atribuţiilor de specialitate legal stabilite.

12. Fondurile pentru finanţarea funcţiei publice sunt asigurate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

b). Clasificarea functiei publice :

Reprezintă baza abordării tradiţionale a managementului personalului. Procesul de clasificare descrie sarcinile şi responsabilităţile fiecărui post şi grupează funcţiile. Elementul fundamental al clasificării îl constituie descrierea postului din punct de vedere al sarcinilor, al responsabilităţii, al complexităţii, al cerinţelor privind pregătirea.

Conform legislaţiei româneşti funcţia publică se clasifică astfel :

1. După natura competenţelor : funcţii de conducere şi funcţii de execuţie ;

2. După tipologia şi nivelul studiilor absolvite : funcţii publice de categoria A, B şi C.

Funcţionarii publici se identifică prin categoria, clasa şi gradul corespunzător. Fiecare categorie se împarte în 3 clase, clasa fiind o etapă din cariera funcţionarului public.

Structura ierarhică a claselor este următoarea : clasa a III-a, clasa a II-a, clasa I-a – ca nivel maxim. Fiecare clasă se împarte în 3 grade, structura acestora fiind : gradul III, gradul II, gradul I – ca nivel maxim.

c). Criterii de clasificare a functiei publice :

– După natura atribuţiilor funcţiilor publice, distingem : funcţii de conducere ; de documentare administrativă şi de pregătire a deciziilor ; de executare a deciziilor administrative.

– După actul normativ în care sunt prevăzute, funcţiile publice se clasifică în : funcţii publice prevăzute de Constituţie ; funcţii publice prevăzute de Statutul funcţionarilor publici ; funcţii prevăzute în statute speciale (poliţişti, funcţionari vamali).

– După regimul juridic aplicabil, distingem : funcţii cărora li se aplică regimul de drept comun şi funcţii cărora li se aplică regimuri statutare speciale.

– După legătura cu aspectul politic întâlnim : funcţii cu caracter politic (ministrii, primarii) şi funcţii cu caracter profesional de specialitate.

– După durata  înfiinţării : permanente sau temporare.

– După gradul de stricteţe al disciplinei deosebim : funcţii cu caracter militar şi funcţii civile.

– După gradul de tehnicitate sunt : funcţii cu caracter mai pronunţat şi mai puţin pronunţat.

– După conţinutul procesului decizional administrativ, funcţiile de conducere sunt : funcţii care presupun toate elementele conducerii si funcţii care presupun anumite elemente de conducere.

– După natura lor, funcţiile de execuţie se împart în : funcţii pur administrative (principale şi auxiliare) ;  funcţii de specialitate (tehnice, economice, juridice).

 

d). Elementele caracteristice sistemului de carieră în administratia publică :

Cariera în funcţia publică cuprinde ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii. Gestiunea funcţiei publice are la bază principiul autorităţii sau ierarhiei si principiul democratizării funcţiei publice.

Gestionarea funcţiei publice se realizează prin următoarele mijloace manageriale deduse din lege : planul naţional de ocupare a funcţiei publice ; recrutarea ; promovarea şi dezvoltarea carierei ; managementul perfecţionării continue la nivelul întregului sistem.

Planul de ocupare a funcţiilor publice stabileşte :

– numărul funcţiilor publice rezervate promovării funcţionarilor publici care îndeplinesc condiţiile legale ;

– numărul funcţiilor publice care vor fi rezervate absolvenţilor programelor de formare specializată în administraţia publică, organizate de Institutul Naţional de Administraţie (INA) sau de instituţii similare din ţară şi din străinătate ;

– numărul funcţiilor publice care vor fi ocupate prin concurs ;

– numărul funcţiilor publice care vor fi înfiinţate ;

– numărul funcţiilor publice care vor fi supuse reorganizării ;

– numărul maxim de funcţii publice de fiecare clasă, categorie şi grade de salarizare ;

– numărul maxim al funcţiilor publice de conducere.

 

POLITICA DE PERSONAL :

– are un sens restrâns, referindu-se la principiile şi regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea contractului de muncă, precum şi obligaţiile personalului din administraţia publică ;

– are un sens larg cuprinzând în plus principiile şi regulile ce se referă la realizarea condiţiilor necesare a fi create în cadrul autorităţii administraţiei publice pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţii personalului salariat ;

– politica de personal în administraţia publică trebuie să se realizeze potrivit unor coordonate : are un rol funcţional ;  se desfăşoară cu planificarea fermă a criteriilor etico-morale şi profesionale de apreciere, de repartizare şi de promovare ; are un caracter unitar pentru toate autorităţile administraţiei publice.

Elaborarea unei politici de personal implică : planificarea resurselor umane ; recrutarea şi selecţia resurselor umane ; analiza şi evaluarea posturilor ; salarizarea şi motivarea ; formarea şi perfecţionarea resurselor umane în administraţia publică ; evaluarea resurselor umane şi gestionarea carierei ; comunicarea, stilul de conducere şi creativitatea.

Conducerea personalului din administratia publică.

Autorităţile administratiei publice sunt formate din colective de oameni, organizate prin lege, învestite cu atribuţiuni şi competenţe în vederea realizării anumitor scopuri.

Relaţiile pot fi : formale – stabilite prin acte normative ; informale.

Funcţiile mai importante ce trebuie îndeplinite de conducătorul unei autorităţi a administraţiei publice sunt :

– funcţia executivă – presupune stabilirea scopurilor şi mijloacelor de realizare a acestora, precum şi asigurarea bunei funcţionalităţi ;

– funcţia psihologică – trebuie să determine transformarea conducătorului într-un adevărat centru polarizator, care să asigure coeziunea în acţiune tuturor membrilor colectivului.

Eficienţa conducătorului în realizarea acestor funcţii depinde în mare măsură de calităţile acestuia. Orice conducător de nivel mediu sau superior trebuie să depăşească în inteligenţă, instruire, siguranţă în exerciţiu etc. media colectivului pe care îl conduce.

Autoritatea personală a conducătorului unei autorităţi a administratiei publice depinde de programul său de activitate, competenţa personală şi caracterul relaţiilor sale cu membrii colectivului.

Conturând profilul psiho-socio-profesional al personalului de conducere, se pot reţine umătoarele 3 grupări de condiţii, care întrunite, ar putea defini modelul conducătorului în administratia publică :

– pregătirea : în specialitate şi în domeniul managementului administratiei publice ;

– experienţa de conducere, dobândită nu prin aplicaţii practice sau programe de pregătire, ci prin ocuparea efectivă a unor funcţii de conducere în administratia publică ;

– calităţi psihologice : inteligenţă, flexibilitatea gândirii, capacitate creatoare, personalitate.

 

2. Notiunea de functie publică si functionar public :

a). Functia publică.

Functia, în cadrul administratiei publice, poate fi definită „ca un ansamblu de atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si în executarea legii, atributii pe care le îndeplineste o persoană fizică angajată într-un organ al administratiei publice si care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atributii ale administratiei publice”.

Fiecare functie publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor functiilor publice le sunt comune următoarele :

– functia publică reprezintă un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana învestită ;

– functia publică are caracter de continuitate care decurge din însăsi continuitatea existentei statului ; din aceasta nu trebuie să se tragă concluzia că functia publică nu poate fi exercitată intermitent ; nu trebuie confundată functia însăsi cu realizarea ei ;

– functia publică nu poate face obiectul unei întelegeri între părti ; ea este rezultatul unui act universal de vointă prin învestirea legală ce se acordă persoanei care exercită functia ;

– functia publică este accesibilă tuturor cetătenilor, în conditiile legii.

Asupra functiei publice există mai multe tipuri de conceptii pe care le au în general, functionarii.

Functia publică este văzută  ca :

– o meserie de contact cu publicul (functiile de ghiseu, functiile prin care se realizează anumite prestatii în favoarea cetătenilor, functiile prin care se exercită controlul de vamă, de bilete de tren etc.) ;

– o meserie tehnică, dificilă si adesea periculoasă, functionarul nefiind într-un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferată ce dirijează circulatia trenurilor) ;

– mijloc de exprimare a autoritătii, functie ce le dă functionarilor anumite satisfactii ;

– functia publică este privită prin natura sa ca o functie socială ; aceasta implică de la început pe acela care o exercită si care trebuie să aibă o veritabilă vocatie de a se preocupa de cauza publică.

 

b). Functionarul public.

Funcţionarul public este numit de către autoritatea publică, competentă potrivit legii şi învestit în mod legal cu atribuţiile unei funcţii publice, cu o activitate pe care să o desfăşoare în scopul asigurării funcţionării continue a unui serviciu public.

Funcţionarii publici sunt învestiţi în funcţie printr-un act administrativ de numire, unilateral.

Prin numirea în funcţia publică, funcţionarul este învestit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile acestuia. Situaţia juridică a funcţionarului public este aşadar statutară.

Drepturile funcţionarilor publici : dreptul de a i se asigura exercitarea funcţiei sale ; dreptul la protecţia legii ; dreptul de ocupare a funcţiilor publice doar de persoanele care să aibă o anumită calificare profesională ; posibilitatea ce li se acordă de a se plânge autorităţilor şi instituţiilor competente ; dreptul la opinie ; dreptul de asociere sindicală numai în condiţiile legii ; dreptul la grevă numai în condiţiile legii ; cumulul de funcţii numai în condiţiile legii ; restituirea cheltuielilor de transport şi cazare ; alocaţia de stat pentru copii sau dreptul la reducerea tarifelor pentru transportul în comun ;  uniformă ;  concediu anual de odihnă, medical şi la alte concedii ; dreptul la perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale ; dreptul la pensie ; dreptul la asistenţă medicală gratuită ; dreptul la salariu.

Obligaţiile funcţionarilor publici : cea mai importantă obligaţie este cea de subordonare a funcţionarilor ierarhic inferiori faţă de funcţionarii ierarhic superiori ; păstrarea secretului de stat şi de serviciu ; discreţie profesională ;  comportare corespunzătoare ; a nu avea îndeletniciri în afara serviciului care să fie contrare funcţiei pe care o îndeplinesc ; îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ; să furnizeze publicului, în cadrul serviciului, informaţiile cerute ; este interzis să primească cereri a căror rezolvare nu intră în competenţa lor.

Este interzis funcţionarilor publici ca direct sau indirect să solicite, să accepte sau să facă, să li se promită pentru ei sau pentru alţii, în considerarea situaţiei lor oficiale, daruri sau alte avantaje (este vorba de infracţiunile de luare de mită şi primirea de foloase necuvenite), să colaboreze pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

 

Deontologia functionarului public cuprinde normele referitoare la comportamentul profesional si moral al funcţionarului public în serviciu şi în afara serviciului.

Principiile care guvernează conduita profesională a functionarilor publici sunt următoarele : suprematia Constitutiei si a legii ; asigurarea egalitătii de tratament a cetătenilor în fata autoritătilor si institutiilor publice ; profesionalismul ; impartialitatea si independenta ;  integritatea morală ; libertatea gândirii si a exprimării ; cinstea si corectitudinea ;  deschiderea si transparenta.

Normele generale de conduită profesională sunt : asigurarea unui serviciu public de calitate ; loialitatea fată de Constitutie si lege, fată de autoritătile si institutiile publice ; libertatea opiniilor. Relatiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către functionarii publici desemnati în acest sens de conducătorul autoritătii sau institutiei publice, în conditiile legii.

Functionarilor publici le este interzis : să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice ; să furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publică ; să colaboreze, în afara relatiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii sau sponsorizări partidelor politice ; să afiseze, în cadrul autoritătilor sau institutiilor publice, insemne sau obiecte inscriptionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidatilor acestora.

Functionarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în actiuni publicitare pentru promovarea unei activităti comerciale, precum si în scopuri electorale.

In relatiile cu personalul din cadrul autoritătii sau institutiei publice în care îsi desfăsoară activitatea, precum si cu persoanele fizice sau juridice, functionarii publici sunt obligati să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credintă, corectitudine si amabilitate.

Functionarii publici care reprezintă autoritatea sau institutia publică în cadrul unor organizatii internationale, institutii de învătământ, conferinte, seminarii si alte activităti cu caracter international, au obligatia să promoveze o imagine favorabilă tării si autoritătii sau institutiei publice pe care o reprezintă.

Functionarii publici nu trebuie să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părintilor, prietenilor sau persoanelor cu care au avut relatii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenta impartialitatea în exercitarea functiilor publice detinute sau pot constitui o recompensă în raport cu aceste functii.

Functionarii publici au obligatia să asigure egalitatea de sanse si de tratament cu privire la dezvoltarea carierei în functia publică pentru functionarii publici din subordine.

Este interzisă folosirea de către functionarii publici a prerogativelor functiei publice detinute, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.

Functionarii publici sunt obligati să asigure ocrotirea proprietătii publice si private a statului si a unitătilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, actionând în orice situatie ca un bun proprietar.

Orice functionar public poate achizitiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în conditiile legii.

2 – RECRUTAREA SI PROMOVAREA PERSONALULUI DIN ADMINISTRATIA PUBLICA

FORMAREA PERSONALULUI DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ :

– funcţiile administrative de conducere la nivel superior au un pronunţat caracter politic ;

– se face deosebire între funcţiile administrative şi pe baza pregătirii cerute (superioară sau medie) ;

– formarea personalului ce ocupă funcţii administrative de specialitate la nivel superior se realizează în cadrul învăţământului universitar ;

– formarea personalului pentru funcţii de conducere la nivel superior cu un pronunţat caracter public se face pe lângă absolvirea unei instituţii de învăţământ superior în cadrul unei şcoli superioare, mai ales în probleme de organizare şi conducere ;

– pregătirea profesională teoretică şi practică ;

– pregătire în domeniul dreptului şi al ştiinţei administraţiei ;

– formarea si perfecţionarea la nivelul unor module, cum ar fi : recrutarea şi promovarea personalului din administraţia publică, numirea pe baza repartiţiei emise de diferite comisii înfiinţate sub tutela Ministerului Educaţiei si Cercetării, în vederea repartizării în muncă a absolvenţilor învăţământului superior sau mediu, recrutarea prin repartiţie – se poate realiza prin actul administrativ de repartizare în muncă, eliberat de oficiile forţelor de muncă din cadrul autorităţilor competente în probleme de muncă şi ocrotiri sociale. Recrutarea la liberă alegere este o metodă utilizată în practica autorităţilor administraţiei publice. Metoda concursului – permite lărgirea sferei de recrutare pentru funcţiile din administraţia publică.

Modalităţi de organizare a concursului : concursul de dosar ; stabilirea unor probe în vederea verificării cunoştinţelor şi aptitudinilor candidaţilor. In ceea ce priveşte promovarea cadrelor din administratia publică, aceasta constituie unul din instrumentele cel mai eficiente ce pot determina stimularea atitudinii unui lucrător, motivarea acestuia în vederea creşterii randamentului activităţii proprii şi în consecinţă, creşterea eficienţei de ansamblu a administratiei publice.

Sunt două modalităţi de promovare :

– avansarea pe scară ierarhică – promovarea în postul vacant a unei persoane care lucrează în cadrul acelei autorităţi administrative sau chiar în compartimentul respectiv ;

– examenul sau concursul. Pentru persoanele din afara autorităţii administratiei publice în care a fost organizat concursul, aceasta este considerată ca o MODALITATE DE RECRUTARE.

Recrutarea functionarilor publici se face prin concurs în limita funcţiilor vacante. La baza organizării concursului stau următoarele principii : principiul competiţiei deschise ; principiul transparenţei ; principiul meritelor profesionale şi competenţei ; principiul egalităţii accesului la funcţia publică. Condiţiile de concurs sunt publicate de către autoritatea publică în Monitorul Ofical Partea III, pe pagina de internet şi la sediul instituţiei sau autorităţii. Concursul cuprinde 3 etape : selectarea dosarelor candidaţilor înscrişi, proba scrisă şi interviul. Promovarea functionarului public este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii superioare vacante. In carieră functionarul public  beneficiază de dreptul de a promova în funcţia publică şi de a avansa în gradele de salarizare. Promovarea într-o funcţie publică  superioară, vacantă, se face prin examen sau concurs.

3. – PERSONAL CONTRACTUAL

Personalul din aparatul de lucru al autoritătilor si institutiilor publice, care efectuează activităti de secretariat, administrativ, protocol, este angajat cu contract individual de muncă si i se aplică legislatia muncii.

Raporturile juridice dintre personalul contractual si autoritatea publică este un raprt de muncă aflat sub imperiul legislatiei muncii.

Codul de conduită a personalului contractual din autoritătile si institutiile publice, reglementează normele de conduită obligatorii acestei categorii de personal.

Principiile care generează conduita profesională a personalului contractual au fost definite ca fiind următoarele :

–  prioritatea interesului public ;

–  asigurarea egalitătii de tratament al cetătenilor în fata autoritătilor ;

– profesionalismul, impartialitatea si nediscriminarea, integritatea morală, libertatea gândirii si a exprimării, cinstea, corectitudinea, deschiderea si transparenta.