82,3% au spus DA demiterii lui Traian Băsescu

Chiar dacă 82,3% din locuitorii județului Cluj au votat pentru demiterea Președintelui Traian Băsescu, liderii PDL Cluj refuză să recunoască această realitate evidentă.

După ce în întreaga campanie nu au jucat pe terenul de joc, ocolind confruntarea electorală, liderii PDL sunt amnezici la eșecul înregistrat în alegerile locale și confundă scorul USL cu cel al PDL.

Îi informăm cu această ocazie, că în ciuda boicotului iresponsabil promovat de PDL și  de fostul „bărbat de stat” Emil Boc, peste 200.000 de clujeni și-au exercitat dreptul de vot.

„Rezultatul referendumului a evidențiat clar opțiunea românilor. Traian Băsescu nu mai poate reprezenta cu demnitate funcția de Președinte al României. Pentru 8 milioane de români dar și pentru mulți alți cetăţeni, Băsescu reprezintă astăzi doar o formă fără fond în politică, un președinte lipsit de legitimitate şi bun simț, devenind o marcă înregistrată a laşităţii politice” a declarat dl Remus Lăpuşan, Preşedinte PSD Cluj.

USL Cluj mulţumeşte tuturor cetăţenilor care au participat la vot şi şi-au exprimat democratic opţiunea.

Biroul de Presă

USL Cluj

 

Leave a Reply